Munca nedeclarată şi subdeclarată, în vizorul Inspectoratului de Muncă din Constanţa

488
Munca nedeclarată şi subdeclarată, în vizorul Inspectoratului de Muncă din Constanţa - campanie-1639141626.jpg

Articole de la același autor

Inspectoratul Teritorial de Muncă (Constanța) a desfășurat în perioada lunilor august- decembrie, o campanie de informare în vederea reducerii incidenței muncii nedeclarate și subdeclarate. Aceasta s-a intitulat „Viitorul tău începe azi. Meriţi ca munca ta să fie recunoscută”. Potrivit şefului ITM, Eugen Bola, munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, din cauza consecinţelor sociale şi economice grave pe care le produce. Aceasta are efecte negative pe termen scurt, dar, mai ales pe termen lung, atât pentru individ, cât şi pentru societate, precum şi pentru bugetul de stat, existând o relaţie interdependentă între plata contribuţiilor sociale şi a impozitelor şi accesul la drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protecţie socială. Astfel, persoana care prestează munca nedeclarată nu are siguranţa plăţii muncii prestate, plata făcându-se în funcţie de bunăvoinţa angajatorului, uneori fiind amânată zile în şir sau chiar luni. În acelaşi timp, persoana care prestează muncă fără a avea încheiat un contract individual de muncă este lipsită de protecţie socială, ceea ce înseamnă că nu beneficiază de prestaţii din asigurările sociale, asigurările de sănătate, asigurările de şomaj, cele pentru accidente de muncă şi boli profesionale precum şi cele provenite din bugetul consolidat, nu se bucură de protecţia legală a femeilor şi copiilor etc. De asemenea, fondurile sociale şi bugetul de stat sunt păgubite prin sustragerea de la plata contribuţiilor sociale şi a impozitelor.

În plus, în intervalul menţionat, ITM Constanța a transmis un număr de 2.038 de scrisori de informare către angajatorii care prestează activitate în domenii susceptibile de utilizare a muncii nedeclarate sau subdeclarate (construcţii, fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, lanțuri de aprovizionare, pază și protecție, întreţinerea şi repararea autovehiculelor, agricultură, viticultură, operatori portuari, alte prestări de servicii, etc). Pe de altă parte, munca subdeclarată reprezintă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit și evidențiat în statele de plată a salariilor și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale. Pentru astfel de situaţii se dau amenzi de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat în parte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4746 secunde