Reţele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. „Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora”, au precizat reprezentanţii instituţiei. Luni, 23 septembrie, următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
În municipiul Constanţa, vor fi afectaţi de lipsa curentului electric consumatorii din cartierul KM 4-5, cu domiciliul pe străzile: Domnica, Letiţia, Ilinca, Anastasia, Prelungirea Fântânele (orele 9:00 - 16:00). Alte întreruperi vor avea loc, în acelaşi interval orar, în localitatea Lumina, pe străzile: Decebal; Pinului; Teiului; Morii; Academiei; Militari; Şoimului; Dacilor; Iasomiei; Prelungirea Iasomiei; Mare; Sirenei; Sabinelor; Cucului; Lalelelor.