Negocieri pentru ca un copil să meargă la școală. Păcatul lui: are nevoi speciale!

366
Negocieri pentru ca un copil să meargă la școală. Păcatul lui: are nevoi speciale! - fondcopiispecialimarietacaescu-1575320410.jpg

Articole de la același autor

Numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale din școlile din Constanța este în creștere. Servicii prin care să le fie facilitată integrarea există, pe hârtie. În realitate, sunt prea puțini psihologi, profesori de sprijin sau logopezi. Iar cea mai mare problemă, cea a acceptării de către colectivitate, este în continuare rezolvată prin negociere. 


Numărul copiilor cu nevoi speciale este în creștere, în ultimii ani. Potrivit reprezentanților Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Constanța, an de an, sunt eliberate în medie 1000 de certificate de orientare școlară, noi sau reînnoite. Acestea sunt cazurile declarate oficial, dar realitatea arată că sunt mulți copii pentru care părinții nu au făcut demersurile pentru a solicita sprijin. 


Cătălina este mama unui băiețel de șapte ani, diagnosticat cu hipoacuzie. Pronunță cu greu cuvintele, are nevoie de programă școlară adaptată și de puțin mai multă atenție din partea cadrului didactic. Este un băiețel mai năzdrăvan, care preferă să se joace decât să facă lecții. "Am schimbat trei școli, până să fim acceptați. Nici aici nu ne-au acceptat de la bun început, doamna îmi reclama în permanență că nu ascultă, că nu vrea să participe la lecții, că ar fi mai bine să îl mut", ne povestește mămica. În situația ei sunt mulți alți părinți din județul Constanța, indiferent că micuții lor au fost diagnosticați cu autism, ADHD sau alte deficiențe. Oamenii din sistem spun că, la ora actuală, în majoritatea claselor este cel puțin unul sau doi copii cu nevoi speciale, fie că sunt declarați oficial sau nu. 


În aceste condiții, numărul psihologilor școlari, al profesorilor de sprijin și al logopezilor este insuficient. "Psihologi școlari sau consilieri școlari, cum sunt denumiți acum, sunt aproximativ 80 la nivelul județului. Un post de consilier școlar se poate înființa la 800 de copii, ceea ce înseamnă că sunt colegi care, din cauza efectivelor mici, au repartizate mai multe școli. Sunt situații în care consilierii școlari au repartizați și peste 2.000 de elevi", a explicat psihologul Marieta Căescu, reprezentant al CJRAE Constanța. 


Insuficient este și numărul profesorilor de sprijin – cei care intră la ore și ajută cadrele didactice să adapteze programa pentru copiii cu nevoi speciale, iar pe elevi să înțeleagă lecțiile. La nivelul Constanța sunt mai puțin de 30 de profesori de sprijin, iar din septembrie 2019 aceștia au fost trecuți din organigrama CJRAE în cea a școlilor speciale. 
La fel de puțini și logopezii, în număr de 19, pentru tot județul. La ei pot face terapie, gratuit, copiii din grădinițe și din clasele primare. Dar cum sunt prea puțini, greu fac față solicitărilor. 


"Ducem un soi de negociere!"


Dincolo de aceste servicii, principala problemă cu care se confruntă copiii cu nevoi speciale rămâne faptul că nu sunt acceptați, fie de profesori, fie de colectiv. "Tendința este ca învățământul să fie inclusiv și să accepte, în învățământul de masă, cât mai mulți copii cu diverse diagnostice. Dar atunci profesorii sunt puși într-o situație greu de acceptat. «Eu nu m-am pregătit în școală pentru învățământ special, nu pot să lucrez cu așa ceva». Dar acești copii trebuie integrați și atunci profesorii trebuie instruiți cum să procedeze", a arătat psihologul Marieta Căescu. 


"Noi, psihologii școlari, încercăm să îi facem și pe cei din colective să fie mai toleranți către diversitate. Dacă acceptarea este de la vârste mici, este mai ușor. Copii cu anumite forme de afectare sunt extrem de performanți. Problema lor este însă că nu funcționează bine emoțional, social. Au nevoie de mai mult spațiu personal, au anumite ticuri, poate chiar țipă. Dar nu înseamnă că nu pot avea o valoare socială, dacă știm să îi acceptăm. Părinții reclamă însă că ceilalți copii râd de ei, că sunt respinși de colectiv. Apoi, sunt situații când există o rezistență din partea profesorilor la adaptarea programei. Sau situații când ceilalți părinți fac presiuni asupra cadrelor didactice să scape de elementul problemă. Sunt situații delicate. Atunci, ducem un soi de negociere. Apelăm și la empatia față de acești copii. Dacă observăm că nu se poate integrarea, discutăm cu familia că este cazul să se găsească un alt mediu. În general, sunt acceptați în clasele persoanelor aflate mai aproape de pensionare, care sunt mai înțelegătoare, sau în școlile cu un număr mai mic de elevi în clasă. Atunci când copilul cu nevoi speciale este acceptat, are șanse reale să progreseze", a descris psihologul Marieta Căescu situația din școlile din Constanța. 
Cel mai recent, un număr de 78 de cadre didactice au participat la work-shopurile organizate de CJRAE privind modalitățile de facilitare a integrării copiilor cu cerințe educaționale speciale. la aceste sesiuni au putut participa și părinții, dar un singur părinte s-a arătat interesat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4463 secunde