Ninge la Constanța. În weekend va fi ger

Luni, 03 Februarie 2020
387
Vremea se strică la Constanța și, în zilele următoare, vom avea un episod de iarnă adevărată. Meteorologii anunță o scădere semnificativă a temperaturilor și instabilitate atmosferică. Sunt așteptate chiar și ninsori cu viscol.


Astăzi, la Constanța, cerul este temporar înnorat și vântul suflă cu putere, dinspre sud. Maxima termică va atinge 10 grade Celsius. Peste noapte, vor veni ploi și termometrele vor indica minimum 4 grade.


Mâine, valorile termice vor scădea sub zero grade, așa că aversele de peste zi se vor transforma în ninsori abundente, în cursul nopții, când se vor înregistra -2 grade Celsius. De asemenea, se va semnala viscol. Rafalele vor depăși 70 – 72 de km pe oră. Joi, va continua să ningă pe timpul zilei și vor fi între -2 și 2 grade , iar vântul va continua să sufle cu putere.


Vineri, se menține gerul, iar noaptea, când vor fi -5 grade, este posibil să mai ningă izolat. Sâmbătă, vor fi și perioade cu cer senin, dar va fi foarte frig, cu valori termice cuprinse între -7 și -2 grade. De duminică se mai încălzește, până pe la 2 grade cu plus, iar săptămâna viitoare vor fi din nou temperaturi de primăvară.


Pagina a fost generata in 0.294 secunde