Având în vedere faptul că siguranța rutieră și a
pasagerilor reprezintă pentru producătorul Volkswagen prioritatea principală,
reprezentanții Cardinal Motors, dealer autorizat pentru mărcile Volkswagen,
Volkswagen Autovehicule comerciale și Audi în Constanța vin cu câteva
informații foarte utile legate de sistemul de frânare al autovehiculelor.
Sistemul de frânare face parte dintr-un sistem coordonat
perfect care are o contribuție decisivă la siguranța autovehiculului. Calitatea
și interacțiunea componentelor individuale, cum ar fi plăcuțele de frână,
discurile, etrierele, tamburii, furtunurile, servofrână și lichidul de frână,
au o importanță considerabilă aici. Prin urmare toate componentele sistemului
de frânare trebuie să se armonizeze atât cu autovehiculul respectiv, cât și
între ele până la cel mai mic detaliu, astfel încât să poată fi îndeplinite
condițiile pentru cea mai înaltă siguranță posibilă pentru toți participanții
din trafic.
Pe scurt, frânele sunt foarte importante și vrem să ne asigurăm
că clienții noștri sunt măcar siguri ce produse sunt în prezent pe piață,
comparativ cu piesele originale, și care sunt caracteristicile care diferențiază
aceste produse cu care producătorul echipează autovehiculele din grupul
Volkswagen.
Analizând principalele componente ale sistemului de
frânare, putem evidenția faptul că, în cazul discurilor de frână originale,
sunt adaptate la puterea motorului, la masa autovehiculului și la viteza
maximă, precum și la puntea față și spate. Rezistența la căldură reprezintă un
factor decisiv și cu ajutorul conductelor de aer optimizate și a unei suprafețe
mai mari, căldura va fi distribuită și disipată mai bine. Compoziția discurilor
de frână originale și a aliajului specific cresc rezistența acestora la
substanțe chimice cum ar fi sarea pentru deszăpezire, lichidul de frână,
combustibilul și alte influențe ale mediului.
Plăcuțele de frână originale au o rezistență crescută la
presiune ridicată și izolație termică, ținând temperaturile extrem de ridicate
generate de presiunea pe discurile de frână departe de cilindrul de frână și
previn astfel formarea de bule de vapori în lichidul de frână. Plăcuțele de
frână originale asigură un confort optimizat, neexistând zgomote deranjante sau
vibrații la nivelul pedalei de frână sau al volanului.
Discurile și plăcuțele de frână originale Volkswagen
oferă și mai multe avantaje clienților, neexistând vibrații, stabilitate
sporită pe drum în momentul frânării, durata de viață crescută comparativ cu
alte produse aftermarket, abraziune redusă a materialului de fricțiune,
presiune constantă a pedalei de frână după fiecare frânare. Interacțiunea
reglată fin dintre discurile și plăcuțele de frână previne pierderea
eficacității.
De asemenea lichidul de frână original Volkswagen este
foarte important pentru întreg sistemul de frânare deoarece el transferă forță
pe care o exercită șoferul asupra pedalei sistemului de frânare. Principalele
calități ale lichidului de frână sunt rezistența la temperaturi extreme, are o
vâscozitate redusă care asigura un timp scurte de acumulare a presiunii,
permițând astfel programului electronic de stabilizare(ESP) să reacționeze
rapid, în special în situații periculoase, la temperaturi sub zero grade.
Specialiștii Cardinal Motors Constanța recomandă doar
lichidul de frână original Volkswagen, deoarece nu atacă garniturile, nu apare
coroziunea pe conducte și pistoane, nu este compresibil și astfel asigură
siguranță în exploatare.
Toate componentele originale Volkswagen sunt fabricate la
un standard mai ridicat decât alte componente de pe piață, iar la Cardinal
Motors Constanța, care are o experiență de peste 30 de ani, reprezentând în
România mărcile Audi, Volkswagen și Volkswagen autovehicule comerciale, veți
găsi promoții adaptate fiecărui model Volkswagen sau Audi și servicii de calitate oferite de cea mai
experimentată echipă din rețeaua grupului VAG în România.