O, brad frumos, cu cetina de criză!

745
O, brad frumos, cu cetina de criză! - c168b60071aa088b9c54e0ae23df2e0c.jpg

Articole de la același autor

Criză, necriză, tradițiile trebuie păstrate. Bradul și porcul nu pot lipsi din Crăciunul românilor. Pe acest principiu s-au bazat și comercianții care au ajuns zilele acestea la Constanța cu brazi. Prețurile astro-nomice din anii trecuți au dispărut și au venit cu oferte mult mai pămân-tești, așa încât să poată tot omul să-și umple casa cu miros proaspăt de cetină.
Dacă anul trecut, pe vremea asta, brazii de vindeau cu sute de lei, acum, cu numai 70-80 de lei, putem cumpăra o frumusețe de brad de peste un metru și jumătate înălțime. Dacă spațiul și bugetul ne permite ne putem "arunca" și la unul de trei metri, la numai… 200 de lei.
"Noi am venit cu brazii din Vrancea. Sunt numai din cei românești. Dar avem și din soiurile vechi, mai chei. Au cam doi metri, doi metri și jumătate, dar nu sunt așa de bogați în ramuri precum soiul acesta nou. Îi dăm cu 50 de lei. Ceilalți arată ca în filme. Drepți, frumoși. Costă 60-70-80 de lei, în funcție de mărime. Avem și la 100 de lei. Cel mai scump este 200 de lei, dar trebuie să ai casă mare ca să ai unde să îl bagi", ne spune un comerciant din Piața Tomis III, fără să uite să ne precizeze că, dacă suntem interesați de un brad mare, se mai negociază prețul cu patro-
nul.
Câțiva metri mai încolo, altă grămadă verde. Prețurile sunt aceleași ca și la precupețul de dinainte, oferta însă ceva mai bogată. Mânați de interesul din ce în ce mai mare al românilor de a proteja natura, comerciantul a scos la vânzare și brazi cu tot cu rădăcină, în ghiveci. Un copac de aproximativ 2,5 metri costă 300 de lei. Dar sunt și mai mici, la 150-200 de lei.
La un alt comerciant am găsit brazi și la 25 de lei. Destul de micuți, dar bogați și cu un miros pătrunzător de cetină. Tot acolo se vând și crenguțe, cu 3 lei și 4 lei, și coronițe, cu 5 lei.
"Este un Crăciun sărac anul acesta. Acum doi ani luam primă de porc câte 500 de lei și eu și soțul meu. Acum el este în șomaj tehnic, iar eu nu mai iau nicio primă. O să ne descurcăm cum putem, cu cheltuieli mult mai mici, un brad mai mic, carne mai puțină, cadouri mai mult simbolice", ne-a declarat Elena Vlaicu.

Brazi online
Cine nu are timp să ia piețele la picior își poate alege și comanda un brad pe internet. Oferta este bogată, reducerile destul de consistente, iar livrarea este gratuită. Prețurile s-ar putea să vă usture destul de tare la buzunar, având în vedere că un brad de 4 m, din Danemarca, ajunge să coste 1.299 de lei, iar unul de un metru înălțime, în ghiveci, 292 de lei.

Artificiali pentru cei eco-friendly
În cazul în care iubiți natura așa de mult încât nu vă îndurați să aduceți un brad în casă, fie el și în ghiveci, aveți alternativa celor artificiali. Vă privați de mireasma plăcută de cetină în ajunul Crăciunului, dar nu vă mai bateți capul cu achiziționarea bradului an de an. Sunt destul de ușor de montat și la prețuri accesibile.
În supermarket-urile constănțene găsiți brazi artificiali de diferite dimensiuni, începând de la 50 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3167 secunde