O nouă campanie mobilă de donare de sânge, în comuna 23 August

1870
1 min citire
O nouă campanie mobilă de donare de sânge, în comuna 23 August - x-sange-1719831410.jpg
Pe parcursul lunii iunie, 1.211 persoane s-au prezentat la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța cu intenția de a dona sânge, dintre care 933 au și reușit să facă acest lucru. Pe această cale, angajații instituției fac apel la populație pentru a continua cu acest demers, la acest moment fiind nevoie de donatori din toate grupele de sânge și în mod special grupa A, pentru care solicitările spitalelor din județ se mențin încă foarte crescute. Pentru cei interesați, programul de primire donatori este, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 7:30-13:30. În plus, sâmbătă, 13 iulie, va avea loc o colectă mobilă în comuna 23 August, în intervalul orar 8.30-13.30, la Căminul Cultural din localitate. Potrivit șefului CRTS, dr. Alina Mirella Dobrotă, pacienții cu boli grave, copii și adulți, au nevoie de tratament transfuzional, iar fără ajutorul donatorilor nu li se poate asigura acest tratament. „Vă rugăm să nu ignoraţi acest mesaj şi să luaţi în considerare oportunitatea de a oferi unui necunoscut o oră din sâmbăta voastră liberă, devenind donator de sânge", au precizat reprezentanţii centrului. Donatorii trebuie să aibă maxim 65 de ani şi obligatoriu, să nu fi suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat sau boli de inimă. Ca şi până acum, donatorii vor primi şapte tichete de masă, o zi liberă la locul de muncă, în ziua donării, în cazul salariaţilor sau o zi scutire de la frecvenţă în ziua donării în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0421 secunde