O nouă serie de bilete de tratament pentru persoanele vârstnice

325
O nouă serie de bilete de tratament pentru persoanele vârstnice - biletepensionari2-1649329577.jpg
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa anunţă că pentru cea de-a patra serie de bilete de odihnă şi tratament sunt disponibile 76 bilete. Acestea sunt valabile în următoarele staţiuni: 1 Mai, Amara, Buşteni, Buziaş, Covasna, Geoagiu, Govora, Moneasa, Neptun, Olăneşti, Pucioasa, Sărata Monteoru, Slănic Prahova, Vatra Dornei. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Kristina Mutiş a declarat că persoanele interesate se pot prezenta la sediul CJP, parter, ghişeul 1. Persoanele interesate să intre în posesia unui astfel de bilet trebuie să aibă asupra lor, o cerere tip, trimitere de la medicul de familie, actul de identitate şi certificatul de încadrare în grad de handicap (dacă este cazul).

Condițiile de obținere și plată a biletului rămân aceleași ca până acum, iar pensionarii trebuie să plătească jumătate din pensia brută pe care o primesc. Modalitatea de atribuire a biletelor este următoarea: pensionarii trebuie să îndeplinească anumite criterii, pentru care primesc un punctaj, se face totalul și se întocmește apoi clasamentul pe baza căruia sunt atribuite biletele. Dacă pensionarul a primit un bilet de tratament în ultimii doi ani, poate fi depunctat. De precizat că sunt favorizați cei care nu au fost în stațiune în ultima perioadă, dar atribuirea este influențată și de nivelul sau categoria pensiei pe care o încasează pensionarul (pensie de invaliditate, pensie pentru limită de vârstă, pensie de urmaș, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3638 secunde