Pavilioanele de vară pentru pensionari, transformate în cluburi permanente. "Vor fi modernizate!"

1648
1

Articole de la același autor

După aproape doi ani în care şi-au întrerupt activitatea, din cauza pandemiei, cluburile pentru pensionari din municipiul Constanţa nu vor mai fi redeschise. Doar trei din cele 12 mai sunt funcţionale, însă autorităţile locale vor să transforme pavilioanele de vară în locaţii permanente, unde vârstnicii să se poată întâlni pentru a socializa şi a petrece timpul liber.

Vârstnicii constănţeni duc dorul întâlnirilor, discuţiilor şi poveştilor din cluburile de pensionari din oraş. După atâtea restricţii, interdicţii şi limitări ale socializării, aceştia sunt dornici să se revadă cu prietenii, să joace şah sau table ori să dezbată subiectele politice la zi. Din cele 12 cluburi pentru pensionari, în prezent, mai sunt deschise doar 3. Este vorba despre cele de pe strada Duiliu Zamfirescu, Şoseaua Mangaliei şi strada Zorelelor.



„Cluburile au fost închise la începutul pandemiei, ca urmare a restricţiilor impuse de Guvern. Unele au fost ocupate între timp de diverse servicii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială, iar pentru cele mai multe au fost reziliate contractele de închiriere, astfel încât să nu se plătească degeaba chiria, clubul fiind închis. Nu se ştie momentan ce se va face cu ele în continuare”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Luminiţa Lare.

Potrivit acesteia, autorităţile locale pregătesc deja redeschiderea pavilioanelor de vară, din parcuri, mai ales că vremea se va încălzi, în perioada următoare. „Se fac demersuri pentru achiziţionarea serviciilor de pază, presă, băuturi calde. Vorbim despre pavilioanele din parcul Tomis 2, de la Teatrul de Stat, din Ţara Piticilor Tăbăcărie, din piaţeta Badea Cârţan, de la Casa de Cultură, de la Gară şi din Parcul Viitorului. La cele opt pavilioane pentru pensionari se vor executa lucrări de reabilitare şi modernizare, astfel încât acestea să poată fi deschise pe tot parcursul anului”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa.



Liber la socializare

De altfel, vârstnicii de-abia aşteaptă să se redeschidă aceste pavilioane. Am stat de vorbă cu mai mulţi pensionari, pe care i-am găsit în parcul Tomis II. Erau prinşi în discuţii aprinse despre războiul din Ucraina, dar nu au ratat ocazia să ne spună că le-ar prinde bine un loc unde să poată să stea chiar şi atunci când vremea nu este prea bună afară. „A fost perioada asta cu ger şi nu prea am ieşit în parc, pentru că nu avem unde să stăm. Dacă plouă, dacă ninge, dacă bate vântul, nu avem unde să ne adunăm. La club, primeam şi cafea sau ceai, dar aşa, în aer liber, nu putem sta. Azi (n.r. luni, 21 martie) este puţin mai bine şi ne-am strâns să jucăm table. Dezbatem situaţia cu războiul ăsta şi cu ce se întâmplă în Ucraina. Uneori mai ridicăm tonul, dar ne cunoaştem de mulţi ani, suntem ai noştri”, ne-a mărturisit un vârstnic, glumind.



Aceeaşi atmosferă veselă am găsit-o şi în parcul de la Casa de Cultură, la orele prânzului. Sub cele câteva raze de soare, o „gaşcă” de pensionari ocupaseră mai multe bănci şi mese şi vorbeau când mai tare, când mai încet. Ei ne-au spus că mai stau şi în pavilion, când bate vântul mai tare sau plouă. Într-adevăr, în foişorul izolat cu plăci de lemn mai erau câţiva bătrânei care socializau. Conform programului afişat chiar lângă uşa improvizată, cu mâner din sârmă, clubul este deschis, în perioada 1 martie – 16 aprilie 2022, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 17.30, iar sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 şi 17.00.



„Aici ne mai întâlnim şi noi să vorbim. Mai ieşim din casă, mai luăm aer, aflăm noutăţile, când ne gonesc babele de acasă”, ne-a spus, râzând, nea Mircea, un pensionar cu 80 de primăveri, după cum s-a prezentat chiar el.



Comentează știrea

dana
22 martie 2022
discriminare

O mare tampenie, de fapt este discriminare...adica restul constenilor, nu platesc taxe si impozite? caci mergand in parc ,cu copilul, nu ai unde sa stai pe o banca, evident, tot pensionari! Primaria a rezolvat toate problemele orasului si nu mai are ce face cu banii nostri?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3015 secunde