Ce autorizații a mai emis administrația locală. Construcţii noi în staţiunea Mamaia

562
Ce autorizații a mai emis administrația locală. Construcţii noi în staţiunea Mamaia - fondconstructiinoimamaia2-1647790298.jpg

Articole de la același autor

Deşi pare că nu prea mai sunt terenuri libere, în staţiunea Mamaia, încă se construieşte mult. Numeroase şantiere vor fi deschise, în lunile următoare. Cei mai mulţi investitori se concentrează pe imobiliare, nefiind aproape deloc interes pentru dezvoltarea de zone şi posibilităţi de petrecere a timpului liber sau distracţie.

Autorităţile locale au autorizat, în 2022, mai multe proiecte pentru construcţia de blocuri şi hoteluri în staţiunea Mamaia. Este vorba despre dezvoltatori imobiliari, dar şi persoane fizice, care ridică imobile cu mai multe etaje, majoritatea cu funcţiune de locuinţe colective.

Săptămâna trecută, Primăria Constanţa a emis certificatul de urbanism nr. 413, pentru SC Ileva Astral SRL, care urmează să construiască pe parcela 200970 din staţiunea Mamaia un imobil P+8 etaje, cu funcţiunea de complex cazare apart-hotel, iar SC Rubian Company SRL a primit Certificatul de Urbanism nr. 417, pentru construirea unui imobil P+5+8 etaje, cu funcţiunea de hotel şi împrejmuire hotel, în zona Hotel Metropol, parcela 207879 şi 207880, lot 7 şi lot 8.

De asemenea, a fost emis certificatul de urbanism nr. 444, solicitant, SC Solid House, pentru modificare proiect autorizat cu AC nr. 1409 din 8.10.2020, construire imobil S+P+8E-9 E, retras, structură de primire turistică tip apartamente cu spaţii comerciale şi servicii la parter, împrejmuire teren şi organizare de şantier prin schimbare de destinaţie în apartamente de vacanţă cu spaţii comerciale şi servicii la parter, conform contractului de constituire a unui drept de superficie nr. 1795/27.08.2019. În plus, în zona respectivă, pe loturile 7, 8, Teatrul de Vară – Hotel Perla, Restaurant Cleopatra, lot 6+lot 7, lot 2, va fi construită parcarea aferentă acestei clădiri de apartamente de vacanţă.

Conform certificatului de urbanism nr. 402, o persoană fizică va construi în zona parcelarea Riviera, parcela 243522, lot 3, un imobil P+5+8E, cu funcţiunea de locuinţe colective.



Investiţii imobiliare


Tot anul acesta, Serviciul de Urbanism al Primăriei Constanţa a emis certificatul de urbanism pentru solicitantul SC Nitalexil SRL, care intenţionează să ridice un imobil cu două niveluri de subsol, parter, 12 etaje şi încă trei etaje retrase, cu destinaţia apartamente de vacanţă, locuinţe permanente, în zona careului 4 şi careului 5 din staţiunea Mamaia. De asemenea, o persoană fizică a depus documentaţia şi a primit certificat de urbanism pentru a construi, în zona Caraiman, un imobil cu P+5-8E, cu destinaţia hotel-apartamente. Iar, în zona Hotel Central PA10, corp B, a fost emis CU pentru construire complex hotelier 2S+P+5-8E. De asemenea, SC Eurovial Residence SRL a solicitat un certificat de urbanism pentru construire hotel apartament, P+7E, pe o parcelă din apropierea Lacului Siutghiol. Şi în zona Melody va fi ridicat un nou bloc, de data aceasta cu opt etaje şi al nouălea parţial retras, pentru locuire colectivă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5749 secunde