Seniorii din Constanţa, premiați pentru contribuția pe care au avut-o la viața comunității

207
Seniorii din Constanţa, premiați pentru contribuția pe care au avut-o la viața comunității - premiere-1648042190.jpg

Articole de la același autor

Vârstnicii constănţeni care au depus cereri în perioada 1 februarie – 8 martie 2022 vor primi, începând de joi, 24 martie, acasă, prin mandat poștal premiile oferite de administrația locală. Luna aceasta sunt premiate 117 de persoane care au împlinit 80 de ani, 33 persoane care au împlinit 90 de ani, precum și 43 de cupluri care au petrecut împreună mai bine de jumătate de secol.

„Primăria Constanța le oferă locuitorilor ei care au împlinit aceste venerabile vârste, 300 de lei pentru seniorii trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol.

Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail [email protected] o cerere tip, o copie conform cu originalul a certificatului de naștere, o copie conform cu originalul a cărții de identitate şi o copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie”, explică reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 8.30 şi 16.30, iar în ziua de joi între orele 8.30 şi 18.30. Pentru relații suplimentare, persoanele interesate pot apela Centrul de Informare Cetățeni, la numărul de telefon 0241/485.533. Atenție, însă, Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5587 secunde