O parte din comuna Cumpăna, fără curent electric

226
O parte din comuna Cumpăna, fără curent electric - curent-1617903289.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.

Astăzi, mai multe întreruperi se vor realiza pentru efectuarea de lucrări de întreţinere a reţelelor. În municipiul Constanţa, între orele 9.00 şi 17.00, sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Primăverii, Farului, Limanului, Războieni, Banu Mihalcea, Petru Vulcan şi Radu Calomfirescu, iar, între orele 10.00 şi 12.00, cei de pe străzile Voievozilor, Teleajen, Posada, Scheia, aleile Drăgaica, Arţarului, Lămâiţei şi Sânzienelor.

În restul judeţului, între orele 8.00 şi 16.00, sunt anunţate întreruperi în localitatea Cumpăna, în cartierul Parcul Verde, pe străzile Carol I, Vasile Lupu, Duiliu Zamfirescu, Vasile Pârvan şi Strajei. De asemenea, între orele 8.30 şi 13.30, se va lucra în localităţile Pecineaga, Vânători, Dulceşti, 23 August şi Moşneni, între orele 8.30 şi 16.30, în localitatea Gârliţa, iar, între orele 11.00 şi 14.00, în localităţile Negureni, Brebeni şi Rariştea, respectiv în localitatea Ion Corvin. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 31 Martie 2021
Stire din Social : Se opreşte curentul la Constanţa
Pagina a fost generata in 0.3484 secunde