O șansă în plus pentru familiile cu venituri reduse, din Cumpăna

451

Articole de la același autor

Familiile cu venituri reduse din localitatea Cumpăna au acum o șansă în plus de a avea un acoperiș decent deasupra capului. Habitat for Humanity România a prelungit perioada de înscriere a familiilor din Cumpăna, județul Constanța, pentru una dintre cele 10 locuințe pe care le va construi în comunitate.
 
Astfel, până pe 29 iunie 2018, persoanele cu venituri mici din localitate își pot depune dosarul pentru a intra în programul Habitat for Humanity și a obține una dintre cele 10 case pe care organizația le va ridica în cadrul evenimentului Big Build 2018.


Acesta este un eveniment anual de construire accelerată și voluntariat organizat de Habitat for Humanity, în care organizația construiește mai multe locuințe în cinci zile, cu ajutorul voluntarilor români și internaționali. Anul acesta, evenimentul are loc între 1 și 5 octombrie 2018, la Cumpăna, în județul Constanța, unde 300 de voluntari români și străini din Germania, Olanda și SUA vor ajuta la construirea a 10 locuințe alături de cele 10 familii-beneficiar. 


Pentru cele 10 case care vor fi construite în cadrul Big Build 2018, sunt eligibile familiile care au nevoie urgentă de o locuință decentă, care nu dețin o locuință proprie, care locuiesc în condiții de supraaglomerare sau în condiții improprii, familii cu venituri reduse și stabile, căci familiile selectate vor plăti locuința la o valoare subvenționată cu 50%, în rate lunare fixe, fără dobândă și fără profit, pe o perioadă de 20 de ani, precum și familii dispuse să voluntarieze la construirea locuințelor.


Cele 10 case vor fi construite în sistem duplex și vor avea trei camere, sufragerie, două dormitoare, bucătărie și baie. Ele sunt amplasate lângă alte 16 case pe care Habitat for Humanity România le construiește în Cumpăna. Ridicarea primelor locuințe în comunitate a început în 2015, iar anul acesta patru familii se vor muta în primele lor case decente. 


Anul trecut, Habitat for Humanity a construit, în cadrul evenimentului Big Build, 36 de case la Bacău, cu ajutorul a 800 voluntari internaționali și români. Pentru detalii complete despre dosar și procesul de selecție, familiile interesate pot contacta biroul Habitat for Humanity Cumpăna, de pe strada Alexandru Alimănișteanu nr. 71, Cumpăna.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9972 secunde