Păcălit de propriul avocat? Povestea unui constănțean care se judecă cu statul

925
1
3 min citire
Păcălit de propriul avocat? Povestea  unui constănțean care se judecă cu statul - iliebundacheexpropierepodagigeap-1443958743.jpg
r ANAF se face că nu vede, nu aude
Atunci când s-a trezit în mijlocul unui litigiu, un constănțean de bună credință a apelat, în 2012, la un avocat recomandat de alte persoane. I-a oferit toată încrederea, i-a dat bani, după care a fost lăsat cu ochii în soare. Este povestea adevărată a unui constănțean care spune că a fost țepuit de avocat și care ține să-i avertizeze și pe alții să nu pățească la fel.
Ilie Bundache a intrat, vrând-nevrând, într-un litigiu cu Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța atunci când a început construcția noului pod de la Agigea. Bărbatul acuză compania și firma care a executat lucrările că i-au încălcat pro-prietatea, adică terenurile din imediata apropiere a podului și că l-au expropriat, ulterior, în bătaie de joc. "Am înțeles că am de-a face cu instituții puternice și am decis să apelez la serviciile unui avocat. Așa mi-a fost recomandat Victor Mihai Petrescu, care ar fi avut și cunoștințe în ministere, și oarece influențe. Am discutat cu el, am bătut palma, am demarat mai multe expertize, la propunerea lui, i-am dat bani pentru onorariu, după care, la un moment dat, nu mi-a mai răspuns la telefon. L-am căutat inclusiv la Baroul din Tulcea, acolo unde este înregistrat ca avocat. Așa am aflat că nu avea acte de identitate valabile, cartea de identitate fusese declarată pierdută, distrusă sau furată, fiind astfel nulă. Nu avea domiciliul acolo unde declarase și era de negăsit. Practic, a luat de la noi în jur de 20.000 de lei și apoi ne-a lăsat baltă", ne-a povestit Ilie Bundache.
Sesizare penală fără urme
O perioadă, clientul l-a căutat în zadar, după care a făcut plângeri împotriva lui Petrescu, la toate instituțiile care ar fi putut să-i verifice activitatea. "Am depus sesizări peste tot. Interesant este că nimeni nu l-a deranjat pe domnul avocat, mai mult decât atât, organele de control par să îl acopere. Și atunci când spun acest lucru mă bazez pe documente. Pe 30 octombrie 2014, ca urmare a sesizării mele, am primit de la ANAF o înștiințare prin care mi se comunica faptul că, în urma cercetărilor efectuate de instituție după plângerea mea, «a fost înaintată și AJFP Tulcea solicitarea de efectuare a verificărilor» și «a fost înaintată sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, pe numele Petrescu Victor Mihai». Ulterior, pe 21 ianuarie 2015, tot la o solicitare de-a mea, am primit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța o informare prin care mi se făcea cunoscut faptul că «la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța nu este înregistrat nici un dosar penal privindu-l pe Petrescu Victor Mihai». Așadar cine minte?", se întreabă Ilie Bundache.
Plângere respinsă ca fiind nefondată
Mai mult decât atât, pe 26 martie 2015, a primit Ordonanța prin care era clasată cauza privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune de către avocatul Petrescu Victor Mihai din cadrul Baroului Tulcea, "întrucât fapta reclamată nu există în materialitatea sa". Din Ordonanța semnată de procurorul general Elena Grecu reiese că avocatul a făcut numeroase diligențe în cadrul contractului cu Ilie Bundache, inclusiv referitoare la întocmirea de expertize cadastrale și agricole, întâlniri cu conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Constanța SA și o deplasare la sediul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii București.
"Nu cred că a făcut toate aceste lucruri pe care le-a spus procurorilor pentru că mie nu mi-a spus niciodată nimic. Nu știu de unde a scos toate aceste diligențe pentru că am solicitat în mai multe rânduri, de la el, lămuriri suplimentare, și a refuzat să îmi prezinte demersurile întreprinse", a mai spus Ilie Bundache. 

Comentează știrea

Nanu
13 ianuarie 2018
Telefon avocat mihai petrescu

0784427871 TELEFON AVOCAT MIHAI PETRESCU.....PENTRU CEI PACALITI! CRISTINA PETRESCU: +40773805344

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 09 Septembrie 2015
Stire din Eveniment : Cine se va afla la comanda DNA Constanța
Sâmbătă, 05 Septembrie 2015
Stire din Eveniment : A obținut credite cu acte false
Pagina a fost generata in 0.0659 secunde