A obținut credite cu acte false

327
1
< 1 min citire
A obținut credite cu acte false - afalsificatacte-1441389960.jpg
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au finalizat cercetarea într-un dosar de fals și l-au trimis pe rolul Judecătoriei Constanța. Mihai Câra, de 60 de ani, din Constanța, a fost deferit justiției pentru comiterea a patru infracțiuni de înșelăciune și patru infracțiuni de uz de fals. Instanța urmează să stabilească primul termen al procesului.
Potrivit actului de inculpare, sexagenarul și-a falsificat decizia de pensionare, cuponul de pensii emis pe numele său și o factură Enel. Cu documentele, individul a obținut, în perioada august - octombrie 2014, de la patru bănci din Constanța și de la un magazin credite de nevoi personale, carduri de credit în valoare totală de 30.928  de lei.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul s-a folosit de bani și a cumpărat produse electronice, electrocasnice și mobilă de la două magazine din Constanța. De asemenea, o parte din bani au fost folosiți în scop personal. Anchetatorii au decis încă de la data prinderii ca bărbatul să fie cercetat sub control judiciar. De asemenea, procurorii au pus sechestru pe un imobil în vederea recuperării prejudiciului. 

Comentează știrea

Mihai
5 septembrie 2015
Oferta

Tot ceea ce dăruim se întoarce mai devreme sau mai târziu la noi. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea "Te-ai născut bogat". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0367 secunde