Patroni constănțeni, amendați și pedepsiți de ITM

356
Patroni constănțeni, amendați și pedepsiți de ITM - controale-1515941739.jpg

Articole de la același autor

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a verificat, anul trecut, mai multe societăți comerciale care își desfășoară activitatea pe raza județului nostru.

Potrivit șefului ITM, Eugen Bola, inspectorii din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă au controlat, în anul 2017, un număr de 3.705 agenți economici, iar 525 dintre aceștia au fost sancționați. În cazul a 525 de angajatori au fost aplicate 632 sancțiuni contravenționale, din care 513 au fost amenzi, în valoare de 5,3 milioane de lei, și 119 avertismente.

Din totalul angajatorilor verificați, 170 au fost sancționați pentru munca fără forme legale, unde au fost depistate 1.318 persoane care nu aveau încheiat contract individual de muncă sau pentru care contractul individual de muncă nu era transmis în baza de date REVISAL.

În același timp, au fost înaintate 12 propuneri de cercetare penală după cum urmează: pentru șase angajatori cu un număr de 51 persoane a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Pentru alți șase angajatori au fost înaintate propuneri de cercetare pe motiv că aceștia au fost depistați încălcând prevederile referitoare la regimul de muncă al minorilor.

La rândul lor, inspectorii din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă au verificat alți 2.296 agenți economici, cărora le-au fost dispuse un număr de 4.942 măsuri de remediere a neconformităților constatate și le-au fost aplicate 168 amenzi contravenționale, în valoare totală de 649.000 lei. De asemenea, tot în anul 2017 au fost înregistrate 1505 sesizări, din care 90% au fost exclusiv în domeniul relațiilor de muncă, iar restul pe probleme de securitate și sănătate în muncă și alte probleme care nu intrau în sfera de competență a instituției.

Cele mai des întâlnite aspecte sesizate de cetățeni au făcut referire la neplata drepturilor salariale, neplata orelor suplimentare, timpul de lucru și de odihnă, neacordarea concediilor de odihnă, refuzul angajatorului de a elibera diferite documente.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3276 secunde