Permisul de conducere, vizat de modificări. Ce se întâmplă în cazul șoferilor de peste 70 de ani

6699
Permisul de conducere, vizat de modificări. Ce se întâmplă în cazul șoferilor de peste 70 de ani - fond-permis-de-conducere-1700670826.jpg

Articole de la același autor

În România, la fel ca în multe alte state europene sau extra-europene, valabilitatea permisului după 70 de ani este în prezent un subiect de dezbatere. S-a pus problema dacă seniorii ar trebui sau nu să dețină în continuare un permis auto după această vârstă.


În timp ce șoferii vârstnici au în spate un bagaj mare de experiență și cunoștințe privind conducerea unui automobil, există preocupări legate de siguranță și de scăderea abilităților fizice sau cognitive pe măsură ce aceștia îmbătrânesc. Astfel că, parlamentarii vor să majoreze perioada acestor documente de la 10 ani, cât e în prezent, la 15 ani. Dar nu și pentru seniori. Ei ar trebui să-și reînnoiască permisul de conducere la fiecare cinci ani, iar cei trecuți de 80 de ani, la fiecare doi ani. Asta ca să fie evaluați medical mai des. Noua propunere legislativă vine cu o serie de modificări, iar vizați sunt toți șoferii. Cei care au până în 70 de ani vor fi scutiți de drumurile la Direcția de Permise din zece în zece ani, dacă perioada de valabilitate a documentului va crește la 15 ani. O adevărată lovitură primesc, însă, șoferii în etate. Cei care depășesc vârsta de 70 de ani vor fi nevoiți să-și schimbe permisul de conducere la cinci ani, asta în timp ce șoferii care au peste 80 de ani ar trebui să schimbe actele o dată la doi ani.


„Odată cu înaintarea în vârstă, vrem nu vrem apar tot felul de afecțiuni pe care le recunoaștem sau nu. Apar tot felul de modificări. De boli, că despre boli vorbim. Atunci este necesară evaluarea pentru a vedea: are pacientul anumite boli, nu are, ce se întâmplă, și-a păstrat capacitatea de a conduce?”, a explicat Daciana Toma, medic de familie.
Inițiatorii proiectului sunt de părere că aceste măsuri vor duce la reducerea incidentelor din trafic.


Totuși, datele oficiale arată că doar în 6% dintre accidentele din România au fost implicați șoferi cu vârste de peste 70 de ani. Pentru a fi pus în aplicare, proiectul trebuie mai întâi aprobat și publicat apoi în Monitorul Oficial.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4094 secunde