Pesta porcină, confirmată în 25 de localități din județul Constanța!

1332
Pesta porcină, confirmată în 25 de localități din județul Constanța! - porc678549675894035818800-1534761419.jpg

Articole de la același autor

Conducerea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța confirmă prezența virusului pestei porcine în 25 de localități din județ.


Este vorba despre localitățile Istria, Vadu, Dulcești, Cheia, Vadu Oii, Ciobanu, Gârliciu, Hârșova, Pod Giurgeni, Seimenii Mici, Seimeni, Tichilești, Băltăgești, Lazu, Tuzla, Topalu, Traian, Sat Mircea Vodă, Ion Corvin, Viile, Sinoe, Zorile, Piatra, Palazu Mic și Agigea.


Conform procedurilor, D.S.V.S.A. Constanța a luat următoarele măsuri: punerea sub supraveghere sanitară veterinară oficială a exploatației, au fost impuse restricții de mișcare, s-a efectuat dezinfecția exploatației afectate, a spațiilor de cazare ale porcilor, a perimetrelor, a ustensilelor și a obiectelor potențial contaminate.


În cadrul măsurilor zoosanitare de prevenire și combatere dispuse de către Centrul Local de Combatere a Bolilor Bihor, pentru controlul și stingerea focarelor de PPA, prin Ordin al Prefectului Județului Constanța s-a dispus, începând cu data de 21 iulie, aplicarea măsurilor de ucidere preventivă a tuturor efectivelor de porcine din gospodăriile individuale din localitățile afectate. Până în prezent au fost sacrificați 4.266 de porci.


D.S.V.S.A. Constanța solicită sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5041 secunde