Peste 1.400 de blocuri vor fi reabilitate cu finanțare europeană

273
Peste 1.400 de blocuri vor fi reabilitate cu finanțare europeană - peste1400deblocurivorfireabilita-1647546173.jpg

Articole de la același autor

Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, și Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au semnat acordul de finanțare privind investițiile prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Bugetul pentru „Valul renovării” este de 2,2 miliarde de euro, ajungând la 2,8 miliarde de euro prin supracontractare, iar investițiile urmăresc, în principal, lucrări de renovare energetică a blocurilor și a clădirilor publice, precum și proiecte integrate de consolidare seismică și eficientizare energetică.

Cseke Attila a precizat că, din fondul inițial de 2,2 miliarde de euro, pot fi reabilitate aproximativ 1.400 de blocuri, însemnând 1,3 milioane de mp, pentru a fi eficiente din punct de vedere energetic și sigure în caz de cutremur. Totodată, clădirile instituțiilor publice vor putea fi reabilitate și eficientizate energetic și, astfel, vor fi reduse emisiile de carbon. În total, va fi finanțată renovarea a aproximativ 2.000 de instituții publice prin PNRR.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3911 secunde