Peștii morți și apropierea de țărm a dracului de mare sunt efecte ale schimbărilor climatice

395
1 min citire
Fenomenul de mortalitate piscicolă care a fost prezent în ultimele zile pe plajele litorale ale Mării Negre s-a diminuat în mod substanțial. "Administrația de Apă Bazinală Dobrogea Litoral a intervenit și a strâns peștii care au ajuns la mal, lucrându-se pe timpul zilei manual, iar noaptea s-a intervenit cu utilajele specializate. În cursul dimineții de vineri, 30 iulie, plajele au fost complet curățate, ulterior semnalându-se doar prezența câtorva exemplare de pește mort în zona Doina - Flora din stațiunea Mamaia", a precizat Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al ABADL.
Potrivit datelor transmise de Institutul de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" apariția acestor pești morți, dar și înaintarea spre mal a peștelui-dragon este rezultatul schimbărilor climatice. "În ultima perioadă, zona costieră românească a fost supusă unor procese fizice, chimice și biologice de excepție legate în mare măsură de manifestarea directă a efectelor schimbărilor climatice. Apele de origine dunăreană, aduse de debitele extreme ale Dunării, au antrenat spre sud vegetație, substanță organică și chiar specii de apă dulce, în cantități notabile. Subliniem că procese de îndulcire și de încălzire a apelor costiere s-au manifestat și în alți ani, în 2005, 2006 și 2008, dar niciodată nu au acționat simultan, la o asemenea scară extinsă", se arată în informarea transmisă de institut.
Telefon pentru reclamații privind aspectul plajelor
"De asemenea, cei prezenți pe plaje pot face orice sesizări și reclamații cu privire la aspectul plajelor la numărul de telefon 0241.552080, dar si la adresa de email: [email protected]. Dispeceratul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral va funcționa non stop, iar reclamațiile vor fi înregistrate intr-un registru unic de sugestii și reclamații", a mai arătat Cătălin Anton.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0312 secunde