Sezonul estival 2025 va debuta cu o plajă nou amenajată în stațiunea Costinești, cunoscută drept stațiunea tineretului. Lucrările de lărgire a plajei au început deja, iar autoritățile ne asigură că, vara viitoare, aceasta va fi la fel de întinsă precum cele din Mamaia, Constanța și Eforie.
Turiștii care vor vizita vara aceasta Costinești vor avea parte de un spațiu mai generos pentru relaxare și de o plajă considerabil extinsă față de cea cu care erau obișnuiți. În plus, odată cu finalizarea lucrărilor, aceștia vor putea admira epava care a făcut celebră stațiunea, de pe un dig care a fost construit chiar în apropierea ei, la doar 60 de metri. Proiectul de lărgire a plajelor a micșorat distanța dintre țărm și navă, iar turiștii vor putea să se bucure mai mult de peisaj. În mai 2023, o parte din celebra epavă Evanghelia a cedat și a căzut în mare. Furtunile puternice de peste iarnă au șubrezit nava care a eșuat de aproape 55 de ani pe plaja din Costinești, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe constănțeni și turiști să o admire, să o fotografieze și să se bucure de farmecul ei.
Lucrările din stațiune sunt în plină desfășurare, camioanele transportând zi și noapte stabilopozi și piatră spartă pentru construirea digurilor care vor proteja plaja extinsă. În total, vor fi construite cinci diguri noi, dintre care cel mai mare se află chiar lângă epavă. Aceste structuri sunt esențiale pentru a proteja zona de furtunile puternice, deoarece Costineștiul este una dintre stațiunile cele mai afectate de eroziunea costieră, existând porțiuni unde plaja are doar câțiva metri, faleza de acolo fiind prăbușită de peste un deceniu.
„Epava va rămâne ca și până acum, neafectată de lucrările de înnisipare. Lățimea plajei are aproximativ 100 de metri, iar asta înseamnă că plaja va veni oarecum în dreptul provei epavei. Sunt cinci diguri, unul dintre ele e finalizat, celelalte patru sunt în diverse stadii de execuție. Până în luna mai se va lucra la diguri, apoi operațiunea va fi sistată pentru ca turiștii să nu fie deranjați în sezonul estival", precizează Marius Stamat, manager de proiect.
Plaja din Costinești, magnet pentru turiști
Plaja din Costinești este renumită pentru faptul că, în sezonul estival, atrage tineri din toate colțurile țării, dornici de distracție și voie bună. Tocmai din acest motiv, în fiecare vară, plaja stațiunii devine neîncăpătoare, iar turiștii ajung să se înghesuie pe porțiunea limitată de nisip.
Acest lucru va deveni istorie, deoarece iubita stațiune va avea o plajă la fel de mare ca cea din Mamaia, Constanța și Eforie. La finalul lucrărilor, plaja va avea 25 de hectare de nisip și cinci diguri cu o lungime de 300-400 de metri, perpendiculare pe țărm. Zona extinsă de plajă după finalizarea înnisipării va avea aproximativ 100 metri lățime pe toată lungimea de 2,1 km a lotului Costinești. Autoritățile locale spun că odată finalizate, noile plaje vor atrage mai mulți turiști.
Pe lângă cele cinci diguri noi construite la Costinești va fi realizată și o plajă submersă, adică o pantă de nisip care va permite ulterior intrarea în apă în mod lin și nu brusc, așa cum se întâmplă la Mamaia.
„Sunt nerăbdător să văd finalizate aceste lucrări pentru că vor aduce un mare plus stațiunii. Suntem cei mai aglomerați dintre toate stațiunile de pe litoral și avem cea mai mică plajă. Vor înnisipa până la digul central, digul vechi, urmând ca din toamnă să finalizeze și partea de înnisipare în zona de nord. Vom câștiga aproape 25 de hectare de plajă", a declarat Dumitru Jeanu, primarul din Costinești.
Proiectul ce vizează zona stațiunii Costinești se ridică la aproximativ 78 de milioane de euro și ar fi trebuit să fie pus în practică cu câțiva ani în urmă, odată cu Mamaia și cu Năvodari. Următoarele plaje aflate în plan de extindere sunt Saturn, Venus, o bucată din Mangalia și 2 Mai.