"Plecăm, nenică, să muncim pe bani adevărați!"

989
Disponibilizările curg, atât în rândurile bugetarilor, cât și în rândurile angajaților din sectorul privat. În același timp, locurile de muncă disponibile sunt din ce în ce mai puține. Pentru că trebuie totuși să trăiască, să-și întrețină familiile cumva, mulți constănțeni își încearcă norocul pe meleaguri străine.
Nici în străinătate nu mai este situația atât de bună, iar de muncă se găsește din ce în ce mai greu. Cu toate acestea, românii au încă acces la numeroase job-uri peste hotare. Salariile sunt de câteva ori mai mari și, deseori, condițiile de muncă sunt infinit mai bune. Princi-pala condiție pentru a obține un loc de muncă în străinătate este cunoaș-terea limbii din țara respectivă.
"Am fost disponibilizat încă de anul trecut. Eram sudor. Dar știu să fac orice. Am mai lucrat, peste vară, în construcții, la negru, dar nu am găsit nimic serios, astfel încât să mă bazez cu un salariu, să putem trăi cu doi copii. Plec în Spania și eu și soția. Avem acolo niște prieteni care au spus că ne găzduiesc și ne ajută să găsim ceva de lucru. Copiii rămân cu bunicii. Ce să facem? Aici nu mai avem cu ce să trăim. Suntem muritori de foame. Am ajuns să trăim din 10 lei pe zi, ca să ne ajungă banii. Nu pot să îmi bat joc de copiii mei. Plecăm, nenică, să muncim pe bani adevărați! Știu că e greu și acolo. Dar sigur ne descurcăm noi. Și 200 de euro dacă le trimit pe lună copiilor, cu pensiile bunicilor, se descurcă și au ce le trebuie pe masă", ne-a spus optimist Valentin Neagu. S-a săturat să trăiască cu frica de a nu mai avea ce să le dea să mănânce copiilor. A mai muncit pe ici, pe colo. A tăiat și lemne prin vecini, a săpat prin curți, a făcut tot ce s-a găsit. Dar de angajat nu s-a putut angaja nicăieri. Acum își pune toate speranțele și toate economiile părinților în plecarea în Spania. O ia și pe Mariana, soția lui, cu el. Că dacă n-o găsi el de lucru o perioadă, măcar să muncească ea. Nu vor să stea mult, dar spune că dacă vor avea noroc și le va merge bine îi aduc și pe copii, că tare le e greu să îi lase acasă...

Atenție la rețelele de recrutare!
Astfel de povești sunt în multe familii din Constanța. Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța, Gabriela Spătaru, de la începutul anului și până la finele lunii octombrie, în evidența instituției s-au înscris 249 de persoane care doresc să muncească în străinătate. La acestea se mai adaugă alte câteva sute care pleacă pe cont propriu, în căutarea unei slujbe la fața locului, sau prin diferite firme de recrutare.
Rețeaua Eures a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă este una dintre cele mai sigure rețele de căutare de locuri de muncă în străinătate. În plus, consilierii Eures asigură atât servicii de infor-mare, cât și de consiliere și mediere între angajatori și solicitanții locurilor de muncă.

Se caută asistente medicale și muncitori necalificați
În prezent, oferta cuprinde 220 de posturi de farmaciști și asistente medicale pentru Ministerul Sănătății din Malta și 400 de locuri pentru muncitori necalificați în agricultură în Spania. Salariile promise farmaciștilor și asistentelor medicale sunt cuprinse între 16.000 și 18.000 și chiar 19.000 de euro pe an. Pentru muncitorii necalificați se oferă o retribuție de 37,81 de euro pe zi, din care se rețin 83,86 de euro pe lună pentru asigurări sociale.
Toate ofertele sunt disponibile la adresa www.eures.anofm.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 05 Noiembrie 2010
Stire din Social : Mazăre sub ape, Constanța sub gunoaie
Pagina a fost generata in 2.2347 secunde