Ploaie slabă și temperaturi ridicate, astăzi, la Constanța

1085
Ploaie slabă și temperaturi ridicate, astăzi, la Constanța - img02011337929658-1359585789.jpg
Vremea se încălzește simțitor, de astăzi, la Constanța. Cu toate aces-tea, avem șanse puține să vedem soarele, meteorologii anunțând nori și ploaie slabă. Vântul va sufla moderat, dinspre vest, iar maxima termică va atinge 7 grade Celsius. Peste noapte însă precipitațiile se vor opri, iar vineri va fi doar înnorat, cu valori de 9 grade Celsius. 

În restul țării, vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi precipitații pe arii extinse în nordul, centrul și estul țării și locale în rest. Valorile termice vor fi cuprinse între 1 și 12 grade, iar cele minime se vor situa între -6 și -2 grade Celsius. 

Temperaturile maxime care se vor înregistra la nivelul țării vor fi cuprinse între 1 și 12 grade și minime între -6 și 2 grade. Precipitațiile înregistrate în această perioadă vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare la munte, mixte în Maramureș și Transilvania, iar în cele-lalte zone vor predomina ploile. Vor mai fi condiții de polei. Vântul va sufla tare în zona montană înaltă, unde va viscoli sau va spulbera zăpada și va avea intensificări temporare și în restul teritoriului, cu precădere în vest, sud și centru, unde rafalele vor depăși local 45 - 50 de km pe oră.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 30 Ianuarie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Miercuri, 30 Ianuarie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea, mâine, la Constanța
Marţi, 29 Ianuarie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea mâine, la Constanța
Pagina a fost generata in 0.3201 secunde