Posturile pentru agenți de securitate, fruntașe în lista oportunităților de muncă

279
Posturile pentru agenți de securitate, fruntașe în lista oportunităților de muncă - locuri-de-munca-1690731105.jpg

Articole de la același autor

62.452 locuri de muncă sunt disponibile, la momentul actual, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi sunt oferite pentru agent de securitate, acestea fiind 5.444, femeie de serviciu, cu un număr de 4.171, și muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet - 3.158. Din cele 62.452 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 2.900 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, iar 8.829, disponibile celor cu studii liceale sau postliceale. De asemenea, 11.044 de posturi sunt puse la bătaie pentru persoanele cu studii profesionale, iar 39.679, destinate celor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale.

La nivelul Spațiului Economic European, angajatorii pun la dispoziție 301 posturi vacante prin intermediul rețelei EURES. Norvegia are disponibile 157 locuri de muncă pentru posturi precum constructor nave, mecanic industrial și mecanic motoare. De asemenea, în Austria, românii pot aplica pentru 77 locuri de muncă precum șofer de autobuz/autocar, sudor TIG pentru construcție țevi și constructor țevi conform ISO. În Germania, românii care vor să muncească în afara țării pot aplica pentru 17 posturi, precum electronist specializat în mentenanţă, mecanic industrial și operator utilaje şi instalaţii. Irlanda așteaptă românii să aplice pentru 15 joburi ca lucrător comercial, finisor beton și îngrijitor copii. În Belgia, românii pot găsi 11 locuri de muncă pentru tehnician industrial automatizări și măcelar, iar în Olanda, 10 posturi de legumicultor. Spania are la dispoziție 7 locuri de muncă pentru electromecanic-bobinator maşini electrice rotative și tehnician mentenanţă mecanică echipamente industrial. Nu în ultimul rând, în Malta românii se pot angaja la 5 posturi ca manager de cont și agent de reactivare/retenţie, iar în Slovenia, ar putea aplica pentru 2 joburi de muncitor turnătorie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4746 secunde