A fost forfotă mare în cimitirele constănțene duminică, 9 aprilie, dată la care ortodocșii celebrează Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim. Ca în fiecare an, vânzătorii ambulanți de flori au profitat de această sărbătoare importantă pentru creștini.
Încă de la primele ore ale dimineții, ei s-au instalat în apropierea cimitirelor și le-au făcut concurență magazinelor mortuare, care, pe lângă cruci, candele, lumânări și multe altele, comercializează și flori. Cu narcisele, garoafele, lalelele și trandafirii în găleți, cu toții erau puşi pe făcut bani, doar că lumea, în mare parte, preferă să își cumpere ce are nevoie la mormânt tot din unitățile specializate.
„Luaţi, doamnă, garoafe la 3 lei bucata sau salcie proaspăt culeasă din grădina mea, tot 3 lei, să vă faceţi o coroniţă şi să o puneţi pe cruce la rudele matale. Haideţi că vă fac şi reducere dacă luaţi mai multe flori", ne îndemna ieri dimineaţă o femeie.
Şi ca ea am întâlnit în ziua de Florii foarte mulţi, care nu ştiau cum să-şi atragă mai mulţi clienţi. La doi paşi de ei, la Cimitirul Central Clares, de exemplu, se află, cum spuneam, numeroase magazine de unde creştinul îşi poate achiziţiona toate cele trebuincioase într-o astfel de zi de sărbătoare. Din păcate, nici aici preţurile nu sunt prea mici.
Un fir de gerberă costă 7 lei, garoafele le puteţi lua cu 4 lei firul, un aranjament micuţ din trandafiri cu 25 de lei, laleaua cu 5 lei firul. Iar dacă vreţi să duceţi o coroană la mormânt, una micuţă, artificială, de mărimea unei coroniţe, costă 40 de lei. Dacă sunteţi interesaţi de o mărime mai mare, vă veţi uşura portofelele de minimum 100 de lei, cele mai mari şi frumos aranjate depăşind lejer 300 de lei. Aici ne referim doar la florile artificiale, pentru că o coroană realizată din flori naturale vă poate ajunge undeva la 500-550 de lei.

În caz că vă trebuie şi lumânări, preţul acestora variază, în funcţie de dimensiunea lor, între 1 leu şi 3 lei, iar o candelă normală este 4 lei. Dacă cumva doriți o cruce din flori, în acest caz, mai scoateți din buzunare încă 69 de lei. La o simplă analiză a prețurilor existente pe piață și dacă o persoană are nevoie de mai multe produse, ajunge la concluzia că prețurile nu sunt deloc creștinești, dar chiar și așa, lumea cumpără, ca să își facă datoria la mormintele celor dragi.
Menționăm că Floriile încheie o perioadă de șase săptămâni de pregătire pentru Învierea Domnului. Și cum tradiția spune din moși-strămoși că mormintele trebuie curățate și pregătite pentru Paște, oamenii se conformează mereu și mulți dintre ei le curăţă şi aprind câte o lumânare pentru sufletele celor morţi. Am văzut în cursul zilei de ieri, peste tot, rude ale celor răposaţi, oameni înarmaţi cu sape, greble, mături, toți dornici să facă ordine la morminte. La Cimitirul Municipal, unii dintre ei au păşit pe porţile acestuia încă de la ora 7.00. „Au trecut mai bine de cinci ani de când mi-a murit soţul. Lângă cripta lui, aici, sunt îngropaţi soacra, socrul. Din păcate, avem multe rude răposate şi fiind bătrână nu pot merge la toţi pentru curăţenie. Vom mai veni, eu şi sora mea, şi zilele următoare, pentru că trebuie să fie la toţi curat, până la Paştele Blajinilor", ne-a declarat Eleonora G., de 75 de ani.

„Am găsit la mormânt numai buruieni, pe care le-am tăiat, am făcut curăţenie cu fiul meu şi ne-a mai rămas să dăm şi o mână de vopsea pe gardul ce împrejmuieşte mormântul. Bunul Dumnezeu ne-a dat azi o vreme frumoasă şi am reuşit să facem tot ce ne-am propus. Am tăiat crengile uscate, am sădit şi nişte floricele. După ce terminăm şi cu gardul, totul este pregătit pentru Paştele morţilor, de peste două săptămâni", a adăugat Victoria O., de 72 de ani.