Paştele Blajinilor, sărbătorit de credincioşii constănţeni, în toate cimitirele

2085
Deşi Paştele Blajinilor se sărbătorește, în credința populară, în lunea după duminica dedicată Apostolului Toma, la o săptămână de la Învierea Domnului, şi anul acesta, credincioşii s-au grăbit să-şi facă datoria cu o zi înainte. Aşa se face că în cursul zilei de duminică, 1 mai, toate cimitirele constănţene au fost pline de oameni.





Paștele Blajinilor este sărbătoarea în care se pomenesc cei adormiți, fiind numit și Paștele celor decedați, Prohoadele sau Lunea Morților. Pentru că această sărbătoare mare pică într-o zi de luni, când majoritatea lucrează, lumea merge la cei trecuţi în nefiinţă încă din weekend. La primele ore ale dimineţii, cu mic, cu mare, constănţenii au umplut aleile şi parcările cimitirelor din oraş. Dacă la Cimitirul Municipal din zona Energia se mai putea găsi un loc de parcare pentru autoturisme, situaţia nu a fost aceeaşi la Cimitirul Central, unde abia aveai loc să arunci un băţ. Maşini, oameni, vânzători ambulanţi, cu flori aduse de cine ştie unde, comercializate direct de pe trotuare, la „super ofertă”, înghesuială… Cam aceasta este imaginea de ansamblu a zilei de 1 mai. Pentru că se aşteptau la aceste situaţii, oamenii legii au fost şi ei prezenţi la datorie.



Indiferent de aglomeraţie, de cozile care se formau pentru a lua apă pentru curăţarea mormintelor, de cozile la flori sau lumânări, tămâie şi toate cele trebuincioase într-o astfel de zi, toată lumea şi-a făcut treaba! Au fost spălate mormintele, curăţate buruienile depuse de-a lungul timpului, mormintele au fost tămâiate şi, conform tradiţiei, numeroase pachete cu mâncare împărţite credincioşilor. Ca în fiecare an, au existat şi persoane care au preferat să servească masa lângă mormintele celor dragi şi plecaţi într-o lume mai bună, cărora le-au pregătit adevărate festine, cu bucate alese, băuturi rafinate şi chiar torturi. În principiu, fiecare s-a comportat exact cum a simţit… Şi pentru că a venit vorba de mâncare, nu puteau lipsi eternii cerşetori, care şi-n acest an au stat cu mâna întinsă la cei care au trecut pragul cimitirelor. Pentru un bănuţ în plus, şi preoţii s-au aflat în număr mare pe aleile cimitirelor, unde au săvârşit slujbe în memoria blajinilor.



În linii mari, ziua de duminică a decurs normal, cu puhoiul de oameni aferent unei sărbători atât de importante. Traficul a fost dirijat de agenţi de poliţie, iar înăuntrul cimitirului, peste tot, la aleile principale erau bodyguarzi care supravegheau să fie ordine, aşa că oamenii au fost cât se poate de disciplinaţi. La Municipal, iarba era proaspăt tăiată, era curat, iar gropile săpate fără capac au fost împrejmuite cu bandă avertizoare, pentru evitarea incidentelor.



În ceea ce priveşte preţurile practicate de comercianţi, acestea au fost asemănătoare cu cele de anul trecut. Cele mai ieftine flori şi, bineînţeles, cele mai căutate au fost garoafele (3 lei firul), urmate de narcise, liliac, lalele. Pentru o candelă, oamenii au scos din buzunare minimum trei lei, pentru un ghiveci mic de flori artificiale, între 25 şi 40 de lei. Pentru cei care au preferat coroanele, cele din flori naturale costă în jur de 250-300 de lei.  



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5342 secunde