Primă de 1.000 de lei pentru șomerii care lucrează la 50 de kilometri distanță de casă

279
< 1 min citire
Șomerii care beneficiază de indemnizație de șomaj, dar s-au încadrat pe piața muncii într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de locul în care își au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de încadrare acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Prima este egală cu nivelul a două salarii de bază minime brute pe țară, 1.000 de lei. De la începutul anului, 11 persoane au beneficiat de prima de încadrare acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Dragoș Poteleanu, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța, ne-a spus că legea este veche din 2002, dar până acum nu era problemă de forță de muncă: "Înainte nu aveam angajatori, acum nu avem forță de muncă și trebuie să-i stimulăm cumva pe oameni să se încadreze pe piața muncii".
Șomerii mai pot primi o primă de instalare egală cu nivelul a șapte salarii minime brute pe țară dacă în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul. De această primă au beneficiat, până în prezent, trei persoane.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0338 secunde