Producătorii de medicamente, obligați să țină medicamentul încă un an, după ce anunță retragerea lui

176
< 1 min citire
Producătorii de medicamente, obligați să țină medicamentul încă un an, după ce anunță retragerea lui - medicamente-1493739381.jpg
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a explicat marți că legea română prevede că, în cazul în care un producător sau importator de medicamente își notifică intenția de a retrage un anumit produs, trebuie să îl mențină pe piață încă un an de zile, potrivit agerpres.ro.
"Există o prevedere legală care spune că atunci când un producător sau un importator își notifică intenția de a retrage de pe piață un anumit produs, trebuie să îl mențină pe piață încă un an. Am verificat săptămâna trecută împreună cu Agenția Națională a Medicamentului și cu Direcția farmaceutică aceste produse care au fost notificate, unele dintre ele au alternativă terapeutică pe piață, iar pentru celelalte o să avem discuții inclusiv cu firmele care doresc să le notifice, să vedem care sunt motivele. În același timp, știți că la Ministerul Finanțelor se lucrează pe o nouă reglementare în ceea ce privește clawback-ul, care aduce lucruri pozitive în ce privește piața medicamentelor", a declarat Florian Bodog, după ce a participat la o dezbatere organizată de Ziua Tineretului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.034 secunde