Potrivit unui nou studiu INSCOP, produsele alimentare autohtone sunt preferate de aproape trei sferturi dintre români, în detrimentul celor din import. Motivul pentru care situația stă în acest fel este faptul că sunt mai sănătoase, chiar dacă nu prea se găsesc în magazine.
Mai exact 72,2% dintre respondenți preferă să cumpere produse românești chiar dacă sunt mai scumpe. Aceștia sunt votanții PSD, PNL și ADU, persoanele cu vârste peste 45 de ani, cei inactivi, locuitorii din rural şi cei care nu au cont pe reţelele sociale. Printre motive se numără faptul că acestea ar conține o cantitate mult mai mică de pesticide. Altfel spus, ar fi mai sănătoase. O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată, totuși, că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis. Mărarul, salata și roșiile sunt cele mai tratate legume, arată raportul.
De asemenea, 26,3% dintre românii chestionați au declarat că aleg produsele cele mai ieftine, indiferent dacă sunt sau nu româneşti. În acest procentaj sunt incluși votanţii AUR, tinerii sub 30 de ani și românii inactivi potenţial activi. Potrivit acelorași statistici INSCOP, 62,7% dintre respondenți sunt de părere că fructele, legumele și verdețurile de la noi se găsesc mai rar în marile reţele comerciale, pentru că hipermarketurile ar prefera produsele din străinătate. Aceștia sunt votanţii ADU, persoanele cu vârste între 30 şi 45 de ani, cei cu educaţie medie, cei inactivi potenţial activi şi locuitorii din rural.