PROGNOZA METEO: Vară până în octombrie! "Partea proastă este că revin furtunile"

4080
PROGNOZA METEO: Vară până în octombrie!

Articole recomandate

2019 ar putea fi unul dintre cei mai fierbinți ani din istorie. Asta în condițiile în care Marea Neagră, Mediterană și Oceanul Altantic vor avea apa mai caldă decât în trecut. De vină sunt schimbările climatice, spun specialiștii.

Dacă v-ați săturat de căldură, aflați că vara se prelungește în septembrie, când temperaturile se anunță mai mari decât media normală de toamnă și poate chiar și în octombrie, scrie romaniatv.net


Floriana Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie: "Septembrie - depășesc 30 de grade. Precipitații luna septembrie - deficitară. Octombrie și noiembrie - același semnal, temperaturi medii mai ridicate decât normalul."

Și Marea Neagră, Marea Mediterană, dar și Oceanul Atlantic vor fi mai calde, spun specialiștii, o veste bună pentru cei care vor să se bronzeze.


Partea proastă este că în această toamnă revin furtunile de vară, îndeosebi în prima lună.

"Este adevărat. Apa Mării Mediterane, Negre, Oceanul Atlantic - mai ridicată decât normal. Vor fi formațiuni ciclonice care aduc ploi, furtuni de vară. Ploaie cu caracter torențial. Ploi scurte. Căderi de grindină.", spune Floriana Georgescu.

Dar aceste precipitații nu vor fi suficiente, spun specialiștii, care anunță că seceta din august se prelungește până toamna târziu.

Anul 2019 a fost încă de la începutul său foarte cald. Specialiștii au calculat că ar putea fi printre primii ani cei mai călduroși de când se fac măsurători meteo, adică din 1880. În acest moment, cel mai călduros este 2016.

De vină sunt schimbările climatice, explică meteorologii, care urmăresc îngrijorați cum ard pădurile în Amazonia, în Siberia și Africa Centrală. "Fumul degajat care oxidează, sunt substanțe care se pot constitui în nuclee de condensare, care să schimbe regimul de temperatură în zone vaste ale continentului.", spune Floriana Georgescu, potrivit Pro Tv.

Iar asta înseamnă că apar furtuni violente, pe care în anumite cazuri meteorologii spun că nu pot să le prevadă.


sursa: romaniatv.net


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4086 secunde