Programul Centrului de Transfuzii Sanguine, în perioada sărbătorilor de Paște

366
Programul Centrului de Transfuzii Sanguine, în perioada sărbătorilor de Paște - x-program-transfuzii-2-1681300861.jpg

Articole de la același autor

Vreţi să donaţi sânge pentru un prieten sau o rudă bolnavă? Grăbiți-vă! Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanţa mai este deschis doar joi, 13 aprilie, între orele 7.30-12.30. urmând ca în Vinerea Mare (14 aprilie), în weekend, dar și în data de 17 aprilie (a doua zi de Paște) să fie închis. Instituția își va relua activitatea de marți, 18 aprilie, având program normal. Potrivit dr. Alina Mirella Dobrotă, șeful CRTS, au capacitatea de a dona numai persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, cu greutatea peste 50 kg și care nu au avut niciodată hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat sau boli de inimă.

Persoanele care au peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie și o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă sau afecțiuni neurologice.

Constănțenii care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază, la cerere, de șapte tichete de masă pentru produse alimentare, o zi liberă la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, o zi scutire în cazul elevilor, studenților și militarilor.

La toate acestea se adaugă decontarea cheltuielilor de transport în comun, în ziua donării, între localitatea de domiciliu și localitatea unde se efectuează donarea de sânge. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4931 secunde