RADET, la mâna constănțenilor. Oamenii renunță la încălzirea centralizată, regia vine cu noi oferte

1829
RADET, la mâna constănțenilor. Oamenii renunță la încălzirea centralizată, regia vine cu noi oferte - fotofondradet-1532354580.jpg

Articole de la același autor

Aproape că nu există zi în care să nu fie emise cel puțin două trei autorizații de construcții pentru racordarea la rețeaua de gaze naturale a unor asociații de proprietari. Blocuri întregi renunță la rețeaua centralizată de încălzire și își instalează centrale pe gaze, constănțenii fiind convinși că investiția merită și că vor plăti mai puțin la iarnă. Numai în luna iulie, până în prezent, au fost emise peste 40 de astfel de autorizații pentru realizarea de instalații de utilizare gaze naturale sau branșament la rețeaua de gaze naturale.


În aceste condiții, Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice Constanța face eforturi să-i țină în sistem pe cei care încă nu s-au debranșat. Prima nemulțumire a acestora este că trebuie să lase apa să curgă mult până când vine caldă, bună de duș, consumând astfel metri cubi de apă rece pe care îi plătesc ca fiind fierbinte. Tocmai de aceea, conducerea RADET a introdus un sistem nou, de distribuție a apei pe orizontală, menit să elimine acest neajuns din blocurile vechi. În plus, a fost introdusă convenția de facturare individuală, pentru ca proprietarii să nu mai depindă unii de alții și să își poată plăti factura, în funcție de consumul propriu.


Practic, constănțenii care locuiesc în blocuri vechi și sunt nevoiți să aștepte mult până când apa caldă ajunge la robinet pot face o cerere la RADET pentru modificarea instalației actuale de distribuție, cu una pe orizontală. 


"Proiectul a fost implementat deja în mai multe imobile din oraș, iar cei care beneficiază deja de acest sistem susțin că sunt foarte mulțumiți de faptul că au apă caldă imediat cum deschid robinetul și nu mai depind de vecini. Schimbarea instalației presupune o contorizare individuală, la fiecare apartament. Montarea instalației se face de către RADET, iar costurile se împart la fiecare apartament în parte. În baza unei cereri, banii pot fi achitați în mod eșalonat", explică directorul general al RADET Constanța, Liviu Popa.


Potrivit acestuia, avantajele distribuției pe orizontală sunt următoarele: fiecare apartament are independență din punct de vedere al energiei față de restul vecinilor și convenție de facturare individuală. 


"Dacă asociația de proprietari face comandă la RADET, noi le facem proiectarea, le asigurăm realizarea acestei lucrări care le permite să își controleze costurile și confortul termic în apartamente, în plus, construind rețeaua de recirculare a apei calde până la ultimul etaj, le garantăm tuturor că au apă caldă mai repede decât o produce o centrală termică de apartament", susține Liviu Popa.


Amăgiți cu gazele naturale…


Acesta mai spune că tendința de debranșare a mai scăzut și recomandă constănțenilor să nu se lase păcăliți. 


"Din păcate, se practică amăgirea populației cu prezentarea unor avantaje deosebite prin racordarea la gaze. În Constanța, în toamna anului 2015, când autoritățile locale au decis introducerea subvenției pentru toată populația, s-a stopat fenomenul de debranșare. Dar au plecat din sistem cei care aveau posibilitatea să facă o investiție și au rămas cei asistați. Astfel, intrăm într-un cerc vicios. Cei care au părăsit sistemul sunt exact cei care plătesc taxe locale, dar nu beneficiau de subvenție", declara, recent, directorul RADET.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 23 Mai 2018
Stire din Social : Începe citirea contoarelor RADET
Marţi, 22 Mai 2018
Stire din Social : Anunț important de la RADET
Pagina a fost generata in 0.4925 secunde