Raed Arafat: „Desfăşurarea cursurilor în şcoli cu prezenţă fizică este una normală”

183
Raed Arafat: „Desfăşurarea cursurilor în şcoli cu prezenţă fizică este una normală” - raedarafatmascaautobuze-1629902678.jpg
Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că soluţia agreată privind desfăşurarea cursurilor în şcoli cu prezenţă fizică este una normală, dar a subliniat că este foarte importantă respectarea măsurii privind portul măştii, atât de către elevi, cât şi de către profesori, pentru a limita semnificativ riscul de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

El a răspuns astfel, întrebat cum vede scenariul elaborat de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei privind funcţionarea şcolilor în format fizic până la o rată de incidenţă a infectărilor de 6 la mie.

„Deci acest scenariu a fost discutat la mai multe întâlniri la care am participat, deci aici pot să spun că au fost discuţiile respective, cu participarea şi a doamnei ministru al Sănătăţii, a domnului ministru al Educaţiei şi a premierului. Deci, la acest moment, soluţia de a deschide şcoala şi de a porni respectând anumite reguli de protecţie sanitară, şi poate cea mai importantă rămâne masca, cred că este un lucru normal, pentru că nu poţi să ţii şcoala închisă tot timpul. S-a dat prioritate şcolilor ca să se deschidă, dar, bineînţeles, cu anumite ajustări poate pe anumite situaţii, dacă o să apară incidenţa mare pe alte aspecte”, a declarat Raed Arafat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, precizează Agerpres.

Şeful DSU a adăugat că fiecare caz va fi evaluat individual.

"Aici intră şi subiectul dacă se îmbolnăvesc unii copii într-o clasă, clasa respectivă ce se întâmplă cu ea? Dacă într-o şcoală sunt mai mulţi copii care s-au îmbolnăvit în mai multe clase, care va fi scenariul ? Deci scenariul... asta nu este un scenariu indiferent de ce se întâmplă în şcoala respectivă, ci este un scenariu care zice că rămân fizic până la şase la mie, dar, bineînţeles, vor fi unele reguli, dar aici las colegii de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei să le anunţe", a spus Arafat.

Pagina a fost generata in 0.2296 secunde