Rafila, despre acordarea dreptului de liberă practică absolvenţilor de Medicină: În principiu, Comisia Europeană este de acord, cu o condiţie

259
1
1 min citire
Rafila, despre acordarea dreptului de liberă practică absolvenţilor de Medicină: În principiu, Comisia Europeană este de acord, cu o condiţie - rafila-1688131612.jpg
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine ideea acordării dreptului de liberă practică absolvenţilor facultăţilor de medicină, el arătând că o reglementare în acest sens ar putea rezolva criza de medici în unele localităţi.
Rafila a explicat că, potrivit discuţiilor cu Comisia Europeană, trebuie stabilite în mod clar care ar urma să fie competenţele absolvenţilor, iar acestea trebuie să difere de cele ale medicilor cu rezidenţiat sau examene de specialitate.
“Noi, când am aderat la Uniunea Europeană, au fost negocieri, în 2004, la Ministerul Sănătăţii, şi Facultatea de Medicină a fost singura – pentru că Stomatologia şi Farmacia nu sunt în aceeaşi situaţie - singura la care absolvenţii nu aveau drept de liberă practică.
În principiu, Comisia Europeană este de acord cu acordarea acestui drept de liberă practică cu o condiţie: să stabilim care sunt competenţele exacte ale medicului atunci când absolvă facultatea, care, sigur, trebuie să fie diferite, de exemplu, de competenţele medicului de familie sau de competenţele altui medic specialist care dobândeşte acele competenţe după realizarea pregătirii rezidenţiat şi după promovarea examenului de specialitate.
Deci, dac o să reuşim să identificăm un set de competenţe profesionale care să permită practicarea medicinii de către absolvenţii Facultăţii de Medicină, o să putem să avem un răspuns favorabil. Eu sunt întru totul de acord cu această iniţiativă, o susţin şi trebuie să lucrăm împreună ca să identificăm care sunt competenţele profesionale care pot fi acordate tinerilor absolvenţi”, a declarat, vineri, Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă adoptarea unei decizii în acest sens ar putea rezolva criza privind asigurarea medicilor n România, ministrul a răspuns: 
”În unele localităţi, da”, el explicând, în acest context, că atât localităţile mai puţin atractive cât şi medicii care nu au intrat în rezidenţiat „ar putea să aibă o şansă în plus”.

Comentează știrea

Eori
27 mai 2024

Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale Și Facultăți De Medicină În România, Tot Odată Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România, Adică Să Nu Mai Existe Șpagă În Spitalele Din România, I-ar Doctorii Și Doctorițele Să-Și Cunoască Meseria La Perfecție, I-ar În Acest Fel România Devine O Țară Mai Bună, Deoarece Lumea S-a Saturat De Criminali Și Criminale Pe Medicină; La Pușcărie Cu Criminalii Și Criminalele Pe Medicină. Mai Mult De Atât Doctorii Și Doctorițele Ar Trebuii Să Știe Să Opereze Oameni Și Copii Și Să Vindece Oameni Și Copii, Adică Doctorii Și Doctorițele Trebuie Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie, La Fel Și Farmaciștii Și Farmacistele Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie. România Are Nevoie De Mulți Medici Buni, Nu De Criminali Și Criminale Pe Medicină Care Omoară Oameni Și Copii, În Loc Să Vindece Oameni Și Copii ! Mai Mult De Atât Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România: https://youtu.be/dI1d9eLJV4o?si=C5ptHUbKg74ohc-F https://m.youtube.com/watch?v=vBZocDYVR6Q https://youtu.be/imUtFmlRsQE?si=ioGjLZzl5aNhvbIh Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0296 secunde