Ministrul Sănătăţii anunţă norme pentru combaterea cancerului. Ce investigații vor fi decontate de stat

405
Ministrul Sănătăţii anunţă norme pentru combaterea cancerului. Ce investigații vor fi decontate de stat - img-1688132280.jpg
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, vineri, normele care vor sta la baza aplicării Planului naţional de combatere a cancerului.


Setul de norme prevede analize gratuite care includ şi markeri de depistare a cancerului, diferenţiat pe grupe de vârstă şi sex, testarea genetică pentru paturi tipuri de neoplasm, introducerea a 23 de molecule noi pe lista medicamentelor gratuite pentru tratarea cancerului, dezvoltarea pachetelor de servicii de spitalizare de zi pentru diagnosticul cancerului, pachete care vor include realizarea de RMN pentru orice parte a corpului, dar şi consiliere psihologică şi psihoterapie pentru pacientul oncologic şi pentru rudele acestora.


Normele realizate pentru Planul naţional de combatere a cancerului şi prezentate vineri de către ministrul Sănătăţii prevăd realizarea de consultaţii preventive de depistare precoce a cancerului, de către medicul de familie, în mod activ tuturor persoanelor înscrise pe listă, evaluarea riscului oncologic în funcţie de antecedentele personale de neoplazie la rudele de gradul I prin filiaţie directă, expunerea profesională particulară, stil de viaţă, riscograme şi chestionare pentru depistarea consumului de alcool, tutun, droguri, comportament sexual la risc, dar şi analize gratuite care includ şi markeri de depistare a cancerului, diferenţiat pe grupe de vârstă şi sex, analize precum: Hemoleucogramă, VSH, Glicemie, Colesterol seric total, LDL colesterol, Creatinina serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară, Determinarea raportului albumină/creatinină urinară, Examinare DXA (osteodensitometrie), PSA la bărbaţi, TGO, TGP, TSH şi FT4 la femei, senologie imagistică şi examen Babes-Papanicolau.


Normele includ de asemenea dezvoltarea pachetelor de servicii de spitalizare de zi pentru diagnosticul cancerului, pachete care vor include realizarea de mamografii, senologii, puncţii biopsice, anestezii locale, testarea pentru diagnosticul infecţiei cu HPV şi chiar RMN pentru întregul corpul, alături de alte servicii necesare diagnosticării, servicii oferite în cadrul spitalizării de zi.


Conform normelor, planul de îngrijire pentru pacienţi include posibilitatea ca aceştia, dar şi rudele lor, să beneficieze de şedinţe de psihoterapie finanţate de la buget.


„Consilierea psihologică şi psihoterapia pentru pacienţii oncologici şi pentru aparţinători eu cred că este un lucru foarte important pentru că aflarea veştii că un pacient are cancer afectează foarte serios şi pacientul, şi familia acestuia. Consilierea psihologică pentru foarte mulți dintre pacienţi şi familiile lor este necesară”, a afirmat Alexandru Rafila.


Acesta a precizat că, pentru accesul la PET-CT, a fost desfiinţată comisia care făcea programarea pacienţilor.
„În momentul de faţă există 36 de tipuri de formulare care pot fi transmise electronic, pentru 36 de tipuri de localizări care în momentul de faţă sunt introduse deja în SIUI. Lucrăm pentru îmbunătăţirea accesului la PET-CT în continuare”, a anunţat Rafila.


Normele prevăd de asemenea introducerea a 23 de molecule noi in Lista medicamentelor gratuite, implementarea recomandării de prescriere a biosimilarelor pentru creşterea accesului la tratamente oncologice, dar şi extinderea pachetului de bază de care beneficiază pacientul oncologic, îngrijiri la domiciliu, actualizarea tarifelor de decontare pentru serviciile acordate bolnavilor de cancer.


De asemenea, se va realiza testarea genetică pentru tratamentul personalizat pentru cele 4 localizări pentru care există molecule în lista de medicamente gratuite: cancer de sân, cancer de ovar, cancer pulmonar şi cancer colo-rectal.
Alexandru Rafila a precizat că legea va fi modificată prin Ordonanţă.


„Prin Ordonanţă modificăm legea, dar nu putem să ne blocăm într-o formă a legii care nu permite, de exemplu, finanţarea sau introducerea de noi metode de investigaţie. Bani există, trebuie să luăm o decizie responsabilă încât să modificăm legea. Nu înlocuim anexa, dar o corectăm, acolo unde este posibil încât aceste lucruri care sunt de primă intenţie pentru îmbunătăţirea accesului pacienţilor la diagnostic şi tratament să poată să fie realizate”, a afirmat Alexandru Rafila.


Ministrul Sănătăţii a precizat că proiectul de ordonanţă de urgenţă este scris, precizând că speră ca legea să fie adoptată în prima jumătate a lunii iulie.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4016 secunde