RAJA. Află aici la ce oră se reia furnizarea apei reci în centrul și peninsula Constanței

131
RAJA. Află aici la ce oră se reia furnizarea apei reci în centrul și peninsula Constanței - apa-1383817204.jpg

Articole de la același autor

Pentru executarea unor lucrări de înlocuire și racordare magistrale la nivelul municipiului Constanța, S.C. RAJA S.A. a întrerupt furnizarea apei potabile astăzi, încă de la ora 8,30. 


Sunt afectați consumatorii din zona centrală a orașului din perimetrele delimitate de străzile: Călărași - I.G. Duca - Avram Iancu - Ferdinand - Mihai Viteazu - Traian - Piața Ovidiu - Mircea cel Bătrân - Mamaia - Tomis - Călărași;  zona 1 Decembrie 1918 - Prelungirea I.C. Brătianu - Avram Iancu - I.G. Duca - Al. Lăpușneanu - 1 Decembrie 1918 și zona delimitată de Ion Lahovari - Poporului - Mihai Viteazu - Nicolae Iorga - Ștefan Mihăileanu - Gheorghe Murea - I.G. Duca - Călărași - Ion Lahovari; zona blocurilor de pe Aleea Lupeni; zona Piața Ovidiu - Peninsulă; strada Poporului pe sectorul delimitat de intersecțiile cu bd-ul Tomis și Mihai Viteazu, precum și străzile adiacente străzii Poporului. Furnizarea apei va fi reluată în jurul orei 20,30. 


Abonații din zona delimitată de Mircea cel Bătrân - Mamaia - Prelungirea Bucovinei - Eroilor - Mihai Eminescu - Smârdan - Mircea cel Bătrân și cei din perimetrul 1 Decembrie 1918 - Ferdinand - Prelungirea I.C. Brătianu - 1 Decembrie 1918 vor avea apă cu presiuni scăzute în acest interval. 


"Ne cerem scuze față de constănțenii afectați de aceste lucrări și îi asigurăm că S.C. RAJA S.A. Constanța va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt", precizează purtătorul de cuvânt al S.C. RAJA S.A., Irina Oprea.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.712 secunde