Rata șomajului a ajuns la 3,06%, la finele lunii august

110
Rata șomajului a ajuns la 3,06%, la finele lunii august - rata-somaj-1727593487.jpg

Articole de la același autor

La sfârșitul lunii august 2024, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,06%, mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,03 pp. Numărul total de șomeri la finele lunii august 2024 a fost de 246.382 de persoane, mai mic cu 2.385 de persoane față de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul șomerilor înregistrați, 51.510 au fost șomeri indemnizați și 194.872 neindemnizați. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 2.585 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 4.970 de persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii august se prezintă astfel: 66.185 şomeri provin din mediul urban şi 180.197 şomeri provin din mediul rural. Numărul şomerilor femei la 31 august 2024 era de 115.896 de persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 130.486 de persoane. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (62.795), urmați de cei cu vârsta peste 55 ani (55.554), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (13.578). Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (31,24%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 33,90% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,51%.

Mai multe informații privind situaţia statistică a şomajului la sfârșitul lunii august 2024 pot fi vizualizate accesând www.anofm.ro, secțiunea Programe, statistici.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2419 secunde