Restaurantul care vrea să redea constănțenilor adevărata Peninsulă: atmosferă unică și mâncăruri alese

1346
2

Articole de la același autor

În zona istorică a Constanței, foarte aproape de Piața Ovidiu, a fost inaugurat, joi seară, cel mai nou restaurant, cu un design și aer aparte. Restaurantul "Peninsula" este un local exclusivist și atrăgător, care se adresează constănțenilor și turiștilor deopotrivă. Încă de la primii pași făcuți în interiorul restaurantului, poți observa amprentele culturale din mai multe zone ale lumii, aflate în totală concordanță. 


Începând de la tavanul lucrat manual, pereții înveliți în foiță de aur și până la scrumierele așezate pe mesele fabricate dintr-un lemn special, fiecare colț are ceva aparte. Patronul restaurantului și-a dorit ca designul să primeze și să emane originalitate și eleganță deopotrivă, ceea ce a și reușit. Tavanul este lucrat manual, ideea fiind împrumutată tocmai din Japonia. Zeci de mii de piese de lemn sunt îmbinate într-un mod perfect, astfel încât să dea senzația unor nori.


"Prin investiția pe care am făcut-o și prin numele dat, vrem să redăm constănțenilor adevărata Peninsulă, să le oferim tot ce-i mai bun. Vreau să fac o concurență tuturor centrelor istorice din România. Am fost cam peste tot, am analizat, iar investiția pe care am realizat-o acum în zona Peninsulară este cu mult peste tot ce am văzut în România, în centrele vechi. Ne-am ales un designer pe măsură și rezultatul se vede prin feedback-ul pe care l-am primit până acum. Avem un tavan parametric, format din peste 40.000 de bețe realizate manual, singurul din România. Un astfel de tavan mai puteți vedea doar în Japonia", a declarat Sorin Mocianu, patronul restaurantului. 


Trecând peste design-ul original, turiștii și constănțenii vor avea parte de o ofertă culinară bogată, cu influențe în mare parte mediteraneene. Bucătarii au grijă să gâdile și cele mai pretențioase papile gustative.


"La capitolul mâncare m-am aliniat cerințelor constănțenilor, high class, asemănătoare celor mai bune restaurante din Constanța, pe care le poți număra pe degetele de la o mână, însă avem și ceva special, original. Prețurile sunt foarte accesibile și m-am aliniat spre clasa medie spre bine", a mai adăugat Sorin Mocianu. 


Având o terasă generoasă, cu un acoperiș rabatabil, restaurantul dispune și de două etaje în regim hotelier, în care turiștii se pot odihni după o noapte agitată. Dacă vă temeți că zgomotul din zonă v-ar putea împiedica să vă odihniți, trebuie să știți că pereții dispun de o antifonare excelentă. De asemenea, fiecare etaj al hotelului este amenajat diferit, într-un anume specific. 


Dacă v-am trezit cât de puțin interesul sau pofta de mâncare, trebuie musai să treceți pragul restaurantului "Peninsula" (b-dul Tomis nr. 41 A), unde veți fi întâmpinat cu cele mai alese mâncăruri tradiționale, dar și din bucătăria internațională. 


Comentează știrea

ath
12 iunie 2016
Culmea nesimtirii

Un restaurant/bordel ridicat abuziv in curtea unei geamii,monument istoric de la 1860,vrea sa redea constantenilor adevarata Peninsula.Tavanul parametric din bete japoneze sunt mai interesante decat zidurile unei geamii nascute la jumatatea secolului XIX.Asa cum Samba este un dans traditional romanesc,asa cum palmierii fac dude la Constanta tot asa burtile umflate cu carnati si betele japoneze redau atmosfra de odinioara din centrul istoric.Mesele,gardul si fumul de la carnatii vostri au ascuns tocmai monumentul istoric care trebuia pus in evidenta.Idiotilor ! Despre tatari si turci a caror traditii si cultura redau cu adevarat aerul oriental al Peninsulei,nu este cazul in mintea unui analfabet protejat de alti idioti,Mazare si PSD.Asta este rezultatul coruptiei si neimplicarii,slugarniciei oamenilor de cultura si al arhitectilor adevarati.Daca as avea o putere v-as obliga sa strigati la nesfarsit ca "in nemernicia mea,ca un caine turbat,am muscat mana care m-a crescut".Si Cuget Liber,pentru o mana de arginti se lasa "cucerit" de afaceristul idiot.

ruman
12 iunie 2016
alta carciuma?!

Daca exista Justitie Divina, atunci sa fie pedepsiti (asa cum stie EL!) toti cei care au contribuit la aceasta GOLANIE. Nicaieri nu am vazut o asemenea blasfemie! In curtea unui lacas de cult, monument istoric, tu primarie sa autorizezi o asemenea activitate. Dumnezeu nu da cu parul ...!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4618 secunde