Rețea termică nou-nouță, la Cernavodă

249
Rețea termică nou-nouță,  la Cernavodă - reteatermicacernavoda-1420740544.jpg

Articole recomandate

Vacanța de iarnă a fost scurtă pentru echipele de lucrători angajate pentru extinderea rețelei de termoficare din Cernavodă. Muncitorii au îndurat gerurile năprasnice din această perioadă, lucrând în permanență, chiar și la această oră, pentru a se putea încadra în termenul de implementare al proiectului, prevăzut de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, finanțatorul a 25 miliarde lei vechi (70 la sută) din valoarea proiectului. Bugetul local contribuie cu 12 miliarde lei vechi la realizarea acestui amplu program, care va face posibilă racordarea a aproximativ 350 de gospodării la rețeaua termică cu agent primar de la Centrala Nucleară Cernavodă.

Cu sprijinul fondurilor obținute de la bugetul de stat au fost construite două puncte termice noi (PT 7 și PT 46), în zonele Dealul Sofia și Cimitir, care vor fi dotate cu aparatură de ultimă generație, fabricată în Danemarca. În prezent se lucrează la montarea echipamentelor la PT 7, iar, în scurt timp, vor putea face primele probe pentru furnizarea căldurii în cartierul Domnitori. De asemenea, în cea mai scurtă perioadă se va furniza agentul termic și la gospodăriile de pe strada Canalului, unde lucrările sunt finalizate în procent de 98 la sută. Condițiile nefavorabile de vreme au îngreunat procesul de execuție al lucrărilor, dar specialiștii susțin că proiectul se află în termen, iar cu puțin noroc, cele 350 de gospodării vor fi racordate la căldură, încă din această iarnă.

Amplul program de extindere al rețelei de termoficare va continua și în anul 2015, urmând a fi solicitate noi fonduri de la bugetul de stat pentru construirea a altor două puncte termice în zona Sere și Grădinița nr. 7, pentru racordarea la căldură a întregului Cartier Releu Nord. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 09 Ianuarie 2015
Stire din Economie : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Vineri, 19 Decembrie 2014
Stire din Economie : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Pagina a fost generata in 0.5276 secunde