REVOLTĂTOR! Scrisoarea unei mame al cărei copil nu a fost primit la grădiniță din cauza unor alergii: "L-am mințit că s-a spart o țeavă. Frumos, nu?"

5861
2
REVOLTĂTOR! Scrisoarea unei mame al cărei copil nu a fost primit la grădiniță din cauza unor alergii:

Articole de la același autor

Raluca Apostol locuiește în București și este mama unei fetițe de 4 ani și jumătate, care are diverse alergii. Fetița nu a fost primită la grădiniță din cauza regimului ei alimentar, iar mamei nu i se permite să îi aducă mâncarea gătită acasă. Raluca Apostol consideră că, în felul acesta, copilului i se încalcă dreptul la educație, scrie totuldespremame.ro


Mămica povestește cum a decurs prima zi de grădiniță:

"12.09.2016 – impreună cu fetita de 4 ani si jumatate mergem plini de entuziasm la gradinita. Urmeaza sa incepem grupa mijlocie (DA! NOI! Pentru ca suntem puternic implicati in educatia copilului nostru), fetita este foarte emotionata, abia asteapta sa isi reintalneasca colegii si pe doamna educatoare, de care este foarte atasata. Isi pune minunata rochita rosie si iesim pe usa cu emotia in glas si bucuria in priviri. Toata aceasta emotie si toata aceasta bucurie a durat maxim 1h si jumatate, pana s-a terminat festivitatea de incepere a anului scolar.

In aceasta zi am fost supusi umilintei publice si atitudinii ostile a directorului gradinitei, a cadrelor didactice, a asistentei medicale din gradinita, care, impreuna, s-au spalat pe maini in cel mai delicat mod cu putinta si si-au declinat orice responsabilitate. Concluzia a fost ca nu ne pot primi copilul sa frecventeze in continuare gradinita pentru ca "Doamne fereste! Cum sa avem grija de ea?". Degeaba am venit cu solutii, degeaba ne-am asumat raspunderea, degeaba am depus solicitari la directiune, impreuna cu analize medicale, protocol alimentar, etc., raspunsul a fost acelasi: Luati-va copilul acasa!…"

Petiția pentru respectarea dreptului la educație poate fi semnată AICI

După această experiența, Raluca Apostol a creat o petiție și a scris o scrisoare adresată ministrului Educației, ministrului Sanatatii, Inspectoratelor Scolare Teritoriale, SANEPID "si tuturor cadrelor didactice si directorilor de unitati de invatamant prescolar, care aleg sa se spele pe maini de responsabilitatea de a primi in cadrul unitatii copii care au fost diagnosticati cu diverse alergii alimentare".

"Stimabililor,

Ma numesc Raluca Apostol, locuiesc in Bucuresti, si sunt unul dintre miile de parinti care au copii diagnosticati cu alergii alimentare / intolerante diverse. Prin aceasta petitie doresc sa trag un semnal de alarma asupra situatiei acestor copii, carora, in Romania, statul nu le ofera absolut NIMIC! Doresc sa va aduc aminte stimabile puteri legislative si decizionale ca statul suntem NOI, poporul, si ca dumneavoastra sunteti acolo pentru a deservi interesele noastre, pentru a lucra in folosul nostru si pentru a veghea asupra respectarii tuturor drepturilor pe care le avem prin nastere, prin "Conventia Drepturilor Omului" sau alte legi/conventii/edicte la nivel European care prevaleaza in fata legilor facute pe genunchi din aceasta tara.

In mod public va solicit sa analizati cu foarte mare atentie aspectul si problemele copiilor diagnosticati cu diferite forme de alergii, intolerante alimentare, boala celiaca, etc., probleme care sunt din ce in ce mai frecvente in Romania, dar si la nivel mondial. Din pacate, pentru acest tip de afectiuni, in Romania nu exista o statistica reala care sa scoata in evidenta amploarea acestei probleme, insa va stau marturie miile de parinti care au gasit refugiu in grupuri pe retelele de socializare si care, impreuna, fac ceea ce ar trebui sa faca statul roman: cauta solutii, cauta tratamente, impartasesc pareri, cauta cei mai buni medici, care sa stie cum sa abordeze aceste probleme, si nu in ultimul rand, cauta ajutor in afara tarii – si culmea, in afara tarii il gasesc, dar pe banii lor, suportand deplasari si tratamente extrem de costisitoare.

Spuneti-mi, va rog, stimabililor, cum v-ati fi simtit sa va uitati cum o mana de oameni va stigmatizeaza copilul doar pentru ca nu poate manca ceea ce se prepara in gradinita, pentru ca gradinita nu poate prepara meniu special pentru copilul meu si pentru ca nu ni se permite sa asiguram de acasa meniu adaptat nevoilor copilului, si sa fiti complet neputinciosi in fata acestora??? Cum ii spuneti copilului, pe care tocmai l-ati adus la deschiderea gradinitei, ca de maine nu mai poate veni la gradinita pentru ca nu il primeste doamna director din cauza alergiilor? Si ce faceti de maine cu acest copil in situatia in care ambii parinti lucreaza, maine merg la munca, si nu au nicio solutie, nu au unde sa-si lase copilul in siguranta? Sa va spun ce am facut noi?? Am facut bagajul copilul, l-am dus la tara la bunica si L-AM MINTIT!! Da, l-am mintit ca s-a spart o teava de apa in gradinita si ca nu poate merge pana nu se repara, pentru ca e clasa inundata. Frumos, nu?

Va solicit sa imi spuneti in baza carei legi i-a fost refuzat copilului meu dreptul la educatie si integrarea in colectivitate?

Va solicit sa imi spuneti in baza carei legi nu imi este permis sa asigur de acasa mancarea copilului meu, in conditiile in care gradinita nu poate face acest lucru?

Va solicit sa imi spuneti in baza carei legi parintele este nevoit/obligat sa angajeze persoane straine care sa stea cu copilul, in conditiile in care exista institutii de invatamant cu program prelungit care ar putea sa asigure aceasta necesitate?

Va asigur ca nu este deloc usor sa gestionezi situatia unui copil cu alergii alimentare sau intolerante. Acestia au nevoie de alimente speciale care sa excluda alergenii respectivi, dar sa le asigure in acelasi timp un aport nutritional optim pentru dezvoltarea in bune conditii, au nevoie de diverse suplimente alimentare, probiotice, tratamente care sa amelioreze reactiile alergice, au nevoie de dermatocosmetice foarte scumpe pentru a gestiona dermatitele, au nevoie de analize extrem de costisitoare pentru care statul nu ofera niciun sprijin, acestea nu sunt compensate, iar parintele se descurca cum poate.

Nu este usor sa faci o serie de paneluri de alergeni, plus alte analize, teste si investigatii care completeaza panelurile si pot duce catre aflarea cauzei si sa scoti din buzunar peste 2000 lei. Asta in cazul in care iti permiti…

Ce fac parintii care au copii bolnavi si nu-si permit sa faca aceste analize? Ca fac parintii care nu-si permit sa plateasca minim 80 lei pentru o singura cutie de lapte praf special?? Sunt tare curioasa sa ne oferiti solutia dumneavoastra in acest caz.







Comentează știrea

Iloe
18 septembrie 2016
Educatie

Cred ca acele educatoare/directori, au lipsa de educatie. Sunt generatia penala care nu iubesc copii. Eu ca parinte le intindeam o capcana cu bani si un flagrant, sa se invete minte ca gradinita nu este mosia lor.

rusine
19 septembrie 2016
rusine sa va fie

Lucrez la o gradinita si scoala franceza in strainatate.Acolo nu se mai prepara mancarea in gradinita nu au bucatarie.Avem 120 de studenti dar ei vin cu mancarea de acasa.Plus de asta avem 2 copii cu alergie foarte sensibila medicii nu mai stiu ce sa le faca.Copilasii au doar 3 anisori.Si pot fi primiti in colectivitate si pot primi aceiasi atentie si educatie ca si toti copiii.In cazul in care copilasii cu alergie nu ar fi primiti in colectivitate gradinita ar fi fost inchisa ptr. cercetari si parintii ar fi fost dezpagubiti ptr. umilinta.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7486 secunde