România, prima țară care intră în noul plan european contra sărăciei și excluziunii sociale

72
< 1 min citire
România, prima țară care intră în noul plan european contra sărăciei și excluziunii sociale - x-saracie-1778402654.webp
România devine primul stat membru al Uniunii Europene care anunță oficial elaborarea unei Strategii Naționale Anti-Sărăcie, la scurt timp după lansarea noii Strategii Europene pentru Combaterea Sărăciei și Consolidarea Incluziunii Sociale.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru a aprobat ordinul pentru demararea procesului și a depus deja fișa de proiect pentru obținerea unei finanțări de aproximativ trei milioane de euro prin Programul Asistență Tehnică 2021-2027.
Menționăm că strategia europeană pune accent pe reducerea excluziunii sociale, prevenirea vulnerabilităților și dezvoltarea unor politici integrate pentru persoanele aflate în dificultate.
Pentru România, însă, miza este însă una majoră. Țara continuă să se confrunte cu una dintre cele mai ridicate rate ale riscului de sărăcie din Uniunea Europeană, în special în mediul rural și în rândul copiilor.
Comisia Europeană a adoptat această primă strategie și a dat un semnal clar pentru importanța politicilor sociale și pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale.
În acest context, mă bucur să vă spun că România este prima țară membră care răspunde concret acestui apel european prin inițierea demersurilor pentru elaborarea si aprobarea unei strategii naționaleׅ", a declarat ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0573 secunde