Propunere legislativă depusă în Parlament:

Românii, la serviciu doar 4 zile pe săptămână, cu un program de 10 ore, zilnic

435
Românii, la serviciu doar 4 zile pe săptămână, cu un program de 10 ore, zilnic - 1641234550-1494513976.jpg

Articole recomandate

Propunere legislativă depusă în Parlament. Mai mulți senatori liberali propun, prin proiectul de lege, ca românii să muncească doar 4 zile pe săptămână, și nu 5, cum se întâmplă în prezent, iar programul zilnic să fie de 10 ore. Astfel, spun inițiatorii, angajații vor avea trei zile la dispoziție pentru a se odihni și a sta cu familia.

Potrivit propunerii de modificare a Codului Muncii, pentru salariații cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi, și de 40 de ore pe săptămână. Această normă se stabilește cu respectarea prevederilor europene. Ea poate fi și de 10 ore pe zi, cu respectarea a 40 de ore pe săptămână.


Inițiatorii mai propun ca această repartizare a timpului de lucru să fie stabilitde comun acord între angajat și angajator, și poate fi de 10 ore pe zil, timp de 4 zile pe săptămână, cu trei zile de repaus.


Parlamentarii spun că și-au inspirat propunerea dintr-un studiu CNN Money, care spunea că tot mai multe companii americane le oferă angajaților posibilitatea de a lucra patru ore pe săptămână, câte 10 sau 11 ore pe zi.

Specialiștii în resurse umane spun că această măsură ar crește productivitatea muncii, însă ar fi nevoie de o perioadă de acomodare pentru angajați la noul program, se menționează în expunerea de motive la proiectul de lege. În plus, se menționează că de această măsură ar putea beneficia tinerii absolvenți de studii superioare, precum și persoanele între 25 și 40 de ani, care sunt extrem de adaptabile și cărora le este foarte ușor să se adapteze noului program de lucru.

Și tinerele familii ar putea fi avantajate de un program de 4 zile pe săptămână, pentru că vor avea mai mult timp pentru familie, spun senatorii în motivarea proiectului de lege. Propunerea legislativă urmează să intre în dezbaterea Senatului, forul decizional fiind Camera Deputaților, scrie libertatea.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.214 secunde