Românii respiră ușurați. Prețurile la alimentele de bază rămân plafonate până în 2026

233
2 min citire
Românii respiră ușurați. Prețurile la alimentele de bază rămân plafonate până în 2026 - fond-produse-plafonate-2-1758818434.jpg
Într-o perioadă în care fiecare leu contează, dar și după lungi negocieri, Guvernul Bolojan vine cu o măsură de sprijin pentru buzunarul românilor. Printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința din 25 septembrie, s-a decis prelungirea plafonării adaosului comercial la o serie de produse alimentare esențiale, până la data de 31 martie 2026.
Decizia la care facem referire are ca scop protejarea consumatorului final, în special a persoanelor cu venituri reduse, și asigurarea accesului la alimente de strictă necesitate, la prețuri corecte și stabile. Altfel spus, este un pas important pentru menținerea echilibrului economic și sprijinirea categoriilor vulnerabile, dar și o veste binevenită pentru toți românii care își doresc o viață mai predictibilă din punct de vedere financiar.
Potrivit ministrului Agriculturii, Florin Barbu, actul normativ se adresează operatorilor economici din sectorul agroalimentar (procesatori, distribuitori, comercianți), categoriilor de persoane vulnerabile din România aflate în situație de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, în linie cu principiile Pilonului european privind drepturile sociale. Pe scurt, lista produselor agricole şi alimentare cu adaosul comercial plafonat cuprinde: pâinea albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi; laptele de vacă de consum de un litru, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT; brânza telemea de vacă vrac; iaurtul simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame.
Acestora li se adaugă făina albă de grâu „000“ până la un kilogram; mălaiul; ouăle de găină calibrul M; uleiul de floarea-soarelui până la doi litri; carnea proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard). Pe lista alimentelor pe care le veţi cumpăra şi pentru care veţi plăti acelaşi preţ ca şi până acum se regăsesc: carnea proaspătă porc; legumele proaspete vrac (roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi); fructele proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă). De asemenea, veţi avea posibilitatea de a cumpăra la preţ plafonat şi cartofi proaspeţi albi, zahăr alb tos până la un kilogram, smântână - 12% grăsime, unt până la 250 grame şi magiun până la 350 grame.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0421 secunde