ROMATSA / Controlorii de trafic aerian, în grevă

188
1
ROMATSA / Controlorii de trafic aerian, în grevă - controloritraficaerian-1494567301.jpg

Articole recomandate

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR) va declanșa, astăzi, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, din cauza lipsei contractului colectiv de muncă, care a expirat din data de 1 septembrie 2016, dar și pentru că nu s-a ajuns la nicio înțelegere cu autoritățile în privința revendicărilor salariaților.


Salariații ROMATSA acuză lipsa unui nou contract colectiv de muncă pentru perioada 2016/2017, faptul că nu se mai fac angajări, nu există buget, iar conducerea Regiei este una interimară. 


"Având în vedere că pe timpul negocierilor ce au avut loc în vederea perfectării unui nou CCM pentru perioada 2016/2017 părțile implicate în negociere, respectiv sindicatul reprezentativ ATSR, pe de o parte, și RA ROMATSA, pe de altă parte, nu au ajuns la o înțelegere cu privire la revendicările formulate de salariați, sindicatul reprezentativ a obținut acordul a mai mult de jumătate din numărul de membri ai acestuia de a declara grevă de avertisment la nivelul RA ROMATSA, toate subunitățile, în data de 12 mai 2017, între orele 11:00 — 13:00", se arată într-un document al ATSR.


În timpul grevei se va asigura mai mult de o treime din activitatea normală a ROMATSA, iar organizatorii acesteia, respectiv comisia de negociere a sindicatului ATSR, au disponibilitatea de a continua negocierile cu patronatul în vederea soluționării revendicărilor.


Greva controlorilor de trafic aerian nu va afecta zborurile monarhilor, șefilor de stat, premierilor și miniștrilor, zborurile misiunilor de căutare și salvare, zborurile militare, zborurile umanitare și zborurile de poliție aeriană.






Comentează știrea

paul
12 mai 2017
Romatsa

romatsa-controlorii de tafic aerian mereu fac greve, vesnic sunt nemultumiti desi beneficiaza de multe drepturi banesti, isi angajeaza mereu cunostinte dar cu 'chitanta'; munca la romatsa nu este dificila si atentia la locul de munca nu conteaza, la fel studiile !!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3446 secunde