Romsilva scoate la vânzare peste 20 de mii de pomi de Crăciun. Ce prețuri vor avea brazii și molizii

471
Romsilva scoate la vânzare peste 20 de mii de pomi de Crăciun. Ce prețuri vor avea brazii și molizii - pepinierabraziromsilva-1700745321.jpg

Articole de la același autor

Romsilva a anunţat joi că va scoate spre vânzare peste 20 de mii de pomi de Crăciun în sezonul sărbătorilor de iarnă. Brazii şi molizii, de până la 3 metri, se vor vinde la ocoalele silvice cu câteva sute de lei, iar pomii de peste 3 metri vor fi „comenzi speciale”, a transmis, joi, Romsilva, într-un comunicat de presă.


Pomii de Crăciun de până la 3 metri vor fi vânduți la ocoalele silvice. „Din cei 24.796 de pomi de Crăciun care vor fi puşi pe piaţă prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 17.569 bucăţi sunt produşi în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 7.227 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă”, au transmis reprezentanții Romsilva, notează news.ro Potrivit documentului citat, majoritatea pomilor de Crăciun oferiţi spre vânzare în acest an sunt din specia brad, 18.898, iar diferenţa de 5.898 de bucăţi sunt din specia molid sau alte specii de răşinoase.


„Preţurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun, specia molid cu înălţimea de până în 1,3 metri, şi ajunge la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălţimea între 2 şi 3 metri. Cei cu înălţimi de peste 3 metri sunt consideraţi comenzi speciale”, a mai transmis Romsilva.


Instituţia menţionează că preţurile sunt cele practicate pentru pomii de Crăciun achiziţionaţi direct de persoanele fizice de la ocoalele silvice din cadrul Romsilva.


„Direcţiile silvice vor onora, cu prioritate, cererile populaţiei, prin vânzarea directă şi numai în limita excedentului se va face valorificarea către operatori economici”, a mai precizat instituţia. Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4881 secunde