Scandalul ouălor de ciocolată cu salmonella ia amploare! "Proporţie neobişnuit de mare de copii spitalizaţi"

1029
Scandalul ouălor de ciocolată cu salmonella ia amploare!
Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a anunţat azi că împreună cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) investighează zeci de cazuri de infecţie cu salmonella care au legătură cu consumul de produse de ciocolată în cel puţin nouă state europene, informează Reuters, potrivit Agerpres.



Luni, producătorul italian de dulciuri Ferrero a retras de la comercializare ouăle de ciocolată Kinder Surprise în Marea Britanie şi Irlanda, precizând că este vorba de o măsură preventivă. Miercuri, Ferrero a revenit şi a spus că niciun produs marca Kinder comercializat pe piaţă nu a ieşit pozitiv atunci când a fost testat pentru salmonella, scrie blacknews.ro


Într-un comunicat de presă publicat miercuri, ECDC şi EFSA nu au menţionat numele Ferrero sau al oricărei alte companii dar au atras atenţia că la data de 5 aprilie au fost raportate 134 de cazuri de infecţie cu salmonella, în principal în rândul copiilor cu vârsta de până la 10 ani.

„Această epidemie se caracterizează printr-o proporţie neobişnuit de mare de copii spitalizaţi, unii cu simptome severe precum diaree cu sânge”, a precizat Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6589 secunde