Se dă startul înscrierilor la programul „Respect” pentru anul 2024

637
Se dă startul înscrierilor la programul „Respect” pentru anul 2024 - x-programul-respect-1699621060.jpg

Articole de la același autor

Începând de luni, 13 noiembrie, se dă startul înscrierilor în programul „Respect” pentru anul 2024. Din această dată se pot depune cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în program. Potrivit Primăriei Constanţa, pot beneficia de beneficiile prevăzute de lege persoanele care se încadrează într-una din următoarele categorii:

a) persoanele care au calitatea de pensionar sau sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 2.024 lei;

b) persoanele fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani;

c) persoanele cu handicap grav sau accentuat;

d) persoanele care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001;

e) persoanele care au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal;

f) alte persoane vulnerabile sau aflate în situații de dificultate, care nu se încadrează la lit. a) -e) și care au împlinit cel puțin vârsta de 18 ani în anul de referință (în baza unei anchete sociale).

Înscrierea în programul „Respect” se face pe baza următoarelor documente: cerere tip; copie buletin sau carte de identitate valabile, care poartă mențiunea „conform cu originalul”; documentele prevăzute în cerere la codul de venit corespunzător, după caz.

Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reședință, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de zece zile, Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, Serviciul sprijin comunitar și evenimente sociale, situat în strada Duiliu Zamfirescu nr.4. Cererile și documentele necesare se pot depune prin:

Poșta Română, la adresa din strada Duiliu Zamfirescu nr. 4 - punctul de lucru al D.G.A.S. Constanța; fizic, la punctele de lucru D.G.A.S. mai jos menționate, în intervalul de lucru luni - vineri, între orele 10:00 - 16:00.

Cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în program pot fi descărcate de pe site-ul instituției www.dgas-ct.ro sau se pot ridica de la punctele de lucru: Clubul de pensionari din strada Duiliu Zamfirescu nr. 4; Clubul de pensionari din strada Zorelelor nr. 69 Bis; Clubul de pensionari din șoseaua Mangaliei, nr. 86 A; Pavilion de vară Poarta 6 - Parc Poarta 6; Pavilion de vară Gară - Parc Gară; Pavilion de vară Teatrul de Stat - Parc Teatru Oleg Danovski; Pavilion de vară Tomis II - Parc Tomis II; Pavilion de vară Casa de Cultură - Parc Casa de Cultură. Menționăm că pentru depunerile online, se va pune la dispoziție o platformă de lucru a D.G.A.S. Constanța, la o dată pe care va fi anunțată ulterior. Informații suplimentare se obțin apelând numărul de telefon: 0341.448.530.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4256 secunde