Se închide supermarketul Real Constanța Sud. Toate produsele se vând la jumătate de preț

7239
14
Se închide supermarketul Real Constanța Sud. Toate produsele se vând la jumătate de preț - hipermarketrealmv1-1383588791.jpg

Articole de la același autor

Supermarketul Real Constanța Sud se va închide în curând. Acesta a fost preluat de grupul Auchan și va intra într-o perioadă de reorganizare, pentru a fi reamenajat. Pentru lichidarea de stoc, toate produsele din Real Constanța Sud se vând, în prezent, la jumătate de preț. Anunțul a fost făcut pe site-ul Real și este valabil pentru trei magazine, din orașele Sibiu, Satu Mare și Constanța Sud. Convergența și redeschiderea magazinelor ar putea avea loc în mai puțin de un an. Tranzacția Auchan - Real vizând achiziția a 20 de hipermarketuri Real în România a fost finalizată pe data de 12 septembrie 2013. Grupul Auchan și Metrou Group semnaseră încă din noiembrie 2012 un acord, care a primit validarea din partea Consiliului Concurenței la jumătatea acestui an. "Este un moment de mare semnificație în viața și istoria Auchan România! Convergența celor două companii este o oportunitate extraordinară care ne va permite să ne consolidăm și să creăm valoare pentru toți: pentru clienți, prin susținerea puterii lor de cumpărare, pentru angajați, prin crearea de locuri de muncă și dezvoltare profesională, pentru furnizori și pentru producătorii români, printr-o prezență largă de distribuție pe întreg teritoriul țării, dar și pentru comunitate, în calitate de companie responsabilă. Calendarul nostru este unul ambițios, dorim să realizăm convergența celor 20 de magazine și trecerea sub marca și comerțul Auchan în mai puțin de un an. Prioritățile noastre, în această perioadă, sunt integrarea celor 5.000 de noi colaboratori, oferind fiecărui colaborator șansa la reușită, cucerirea și fidelizarea de noi clienți, propunându-le un comerț bazat pe discount generalizat, cu o gamă vastă și pertinența de produse de calitate ieftine și la cele mai mici prețuri și construirea unei companii lider și responsabile", a declarat Patrick Espasa, director general Auchan România. Auchan România, în noua sa dimensiune, ajunge la 31 de magazine deschise și alte două în construcție, o suprafață netă de vânzare de 250.000 de metri pătrați, peste 10.000 de angajați, trei platforme logistice, 70 de milioane de clienți anual și o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe. Compania devine, astfel, unul din primi cinci cei mai mari angajatori privați din România și a doua rețea de comerț, ca suprafață totală de vânzare, la nivel național.

Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
moni
5 noiembrie 2013
nu e noni

Metrou Group - Adica Metrorex ? Ce bine era sa fi fost asa. Cu alte cuvinte , haida la bormasini si tigai. Stati linistiti ca nu va fi niciun 50% discount. Adica un TV la 4000 lei , la REAL Sud il iei la 2000 ?? HA HA ce gluma.

noni
5 noiembrie 2013
neata moni

Neata Moni, de la Noni...ma duc azi la ei si te lamuresc...si eu am dubii dar daca se adevereste, am rezolvat-o cu cadourile de Craciun. Te salut !

Răspuns la: nu e noni
Adăugat de : moni, 5 noiembrie 2013
Metrou Group - Adica Metrorex ? Ce bine era sa fi fost asa. Cu alte cuvinte , haida la bormasini si tigai. Stati linistiti ca nu va fi niciun 50%...
constantean
5 noiembrie 2013
e hypermarket

Real este hypermarket nu supermarket.

noni
5 noiembrie 2013
TEAPA !!

Am fost de dimineata, reducerile sunt intre 0 si 50 la suta. Produsele de interes sunt fara discount, electronicele sunt la 20 %, hainele la 50, alimentele la 0... e de facut o piata, dar nu ceva serios.

sa vorbim vorbe
5 noiembrie 2013
real

Ce au făcut practic cei de la Real la Oradea? În momentul în care au început campania de soldare, au scumpit automat toate articolele care au intrat la promo. De exemplu, mi-am pus ochii pe un set de difuzoare auto, Sony Xplode, 400 W, 17 cm diametru etc.. Vineri, cu o zi înainte să între la promoție, costau 199 RON. Asta era suma ce trebuia să o achit în acel moment pentru a le lua acasă. Dar eu, băiat inteligent, am așteptat reducerea. Cu toate că am sperat, sau mai degrabă am visat la o reducere de 50%, cei de la Real au avut o altă părere și au acordat o reducere, întregului raion da altfel, de 20%. Lucru care e destul de ok în principiu.. Adică, după calculele mele, din 199 RON, reducere 40 RON.. tot era ceva.. Problema e că, sâmbătă, ziua în care s-a dat drumul la soldare, dintr-o dată, setul meu de difuzoare nu mai costa 199 ca în seara trecută ci era 239 RON, sumă la care se aplica 20% reducere. Cele mai tari sunt cele cu 50% reducere. Dacă un pachet de stafide era în mod normal 2,20 RON, peste noapte s-a scumpit la 3,49 Ron ca să i se aplice o reducere de 50%. Trebuie să recunoaștem că o anumită reducere există.. Dar nici pe departe una de 50%. Partea cea mai aiurea e că nici măcar nu s-au deranjat să dea jos prețurile anterioare. Adică un fiasco total... Pe raft ai o etichetă cu prețul vechi, pe produs ai, lipit, prețul nou mai mare iar la casă ai reducerea din prețul lipit pe produs.

FONDURI UE
5 noiembrie 2013
FONDURI UE

Acum este momentul: In 2013 Fondurile Europene nerambursabile se Acorda si la noi la fel de Usor ca si in celelalte state membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:www.fondurieuropenenerambursabile.ro

MIRUNA
5 noiembrie 2013
asa le trebuie, dupa cate tzepe pret raft -casa de marcat au dat,i au ajuns blestemele;))

pana si in preajma sarbatorilor minteau si trageau tepe cumparatorilor asa ca de la craciunul din 2008 nu am mers acolo ..oricum era la marginea orasului dar daca merita mergeram,dar chiar nu a meritat,sa te tepuiasca in inainte de craciun e penibil;erau mai mincinosi si ca cei de la carefour..si aia aveau preturi diferite la raft si la pretul la casa de marcat dar nu chiar ca real;pacat de ei ca aveau haine si lucruri mai ieftine ca la carefour dar nu au invatat ,avand manageriat romanesc, sa respecte clientii

mihai
5 noiembrie 2013
iReal...

Cred ca acest articol a fost "la comanda"... in primul rand.. nu sunt toate articolele reduse la 50%... Real nu se inchde.. este preluat de Auchan... iar reducerile nu exista.. tot ce este "redus" 20/50% au pretul marit cu 20/60% fata de saptamana trecuta... Andreea PERHAIȚĂ sa iti fie rusine pentru titlul folosit.. de articol nu mai vorbim...

europeanu
5 noiembrie 2013
Stiri cu adevarat importante

lasti prostiile,mai povestiti ce hotii a mai facut hotul de mazare…sau porcul...

Nimeni nu se autosesizeaza?
5 noiembrie 2013
E publicitate falsa ????

Chiar nimeni nu ne poate spune daca este corect si mai ales legal sa mareasca preturile peste noapte si apoi sa zica ca fac reduceri la acel pret ? OPC-ul ce face, nu se autosesizeaza la aceste smecherii pe care le practica supermarcheturile ? Acesti manageri au falimentat aceste supermarketuri, habar n-au de ce inseamna cerere si oferta, de vanzari, etc. Acesti oameni ar trebui sa plateasca falimentul magazinelor pe care le conduc !!!!

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3043 secunde