Sedusă şi abandonată! Vila Duduca, bijuteria-ruină de la marginea Constanţei

60452
4 min citire
Constanţa este deţinătoarea unei serii impresionante de bijuterii arhitectonice, multe dintre clădiri fiind ridicate în urmă cu mai bine de 100 de ani, de bogătaşi străini sau autohtoni. Peninsula este „campioană” la acest capitol, dar există şi vile construite în alte zone periferice, precum Vila Duduca, aflată pe câmp, la ieşirea spre Valu lui Traian, astăzi o ruină!
De-ar avea pereţii gură să vorbească, să spună poveştile petrecute în casele de lux ale Constanţei interbelice… Una dintre construcţiile învăluite în mister, ajunse, din păcate, la ora actuală într-o stare deplorabilă, este Vila Duduca.
La ieşirea din Constanţa, spre Valu lui Traian, după ce treceţi de bifurcaţia spre Autostrada Soarelui, din drumul naţional, se face un drum ce coteşte uşor la dreapta, spre fermele Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (ICDCOC) Palas. Pare o pustietate, pământ nelucrat, pârloagă, iar singurul personaj animat este Ioana (cel puţin aşa ne-a spus că ar chema-o), o prostituată refugiată într-o veche gheretă, locul în care visele erotice ale camionagiilor devin realitate!
Mergând spre fermă, apare silueta tristă a Vilei Duduca, ajunsă o ruină, deşi ar fi meritat o soartă mai bună. 
Astăzi, locaţia poate fi considerată bizară. De ce ar construi cineva un conac în câmp? Dar, la momentul construcţiei, aici era o livadă superbă, aşa cum povestesc oamenii locului, iar vila era de fapt o reşedinţă de vară, o casă de vacanţă.
A fost construită în perioada interbelică, proprietate a unei familii foarte bogate. După război, odată cu instaurarea comunismului, vila a fost naţionalizată, iar aici erau birourile institutului de cercetare. S-au schimbat apoi din nou vremurile, a venit Revoluţia din 1989, iar terenul şi construcţia au trecut la SC Ovis. Moştenitorii au făcut toate demersurile pentru a reintra în proprietate, primăria a retrocedat terenul şi s-a ajuns la situaţia pe care o vedeţi astăzi. Lângă Vila Duduca, aveam cantina. Nu mai este nici ea, au mai rămas doar bucăţi de pereţi. Păcat, de distrus este foarte uşor, mai greu este să construieşti", a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul general al ICDCOC Palas, dr. ing. Răducu Radu.
Var comunist peste tencuiala originală
Vila Duduca avea două etaje, cu terase spaţioase pe fiecare nivel, dar şi pe acoperiş, care, după naţionalizare, a fost mansardat.
Astăzi, este într-o stare deplorabilă, purtând vizibil semnele incendiului din anii 90, care a distrus complet acoperişul de lemn. Tot ce mai era de furat - uşi, ferestre, balustrade, mobilier, elemente metalice sau de lemn - s-a furat, de pază mai stând… ciorile şi graurii. Mormanele de gunoi domină peisajul, însă, la o inspecţie atentă a pereţilor, în spatele varului comunist, însă mai poate fi zărită tencuiala decorativă originală.
Această metodă, de a da cu var alb peste tencuiala originală, era o practică des folosită în anii comunismului. Să şteargă orice simbol al trecutului! Cel mai cunoscut exemplu este Castelul Cantacuzino din Buşteni, opera «Nababului», transformat după război în spital. Tencuiala decorativă, deşi a fost acoperită cu var, a fost însă salvată de un constructor luminat la cap. Şi în cazul Vilei Dududa, metoda a fost similară, urme s-au păstrat până în ziua de astăzi", explică profesorul de istorie George Bucur.
Revenind la tencuiala originală, însă se pot observa motive florale, linii drepte sau spirale, toate realizate cu migală de meşterii pricepuţi ai vremurilor de odinioară.
Din nefericire, soarta Vilei Duduca este pecetluită, situaţie similară cu a majorităţii conacelor construite în apropierea Constanţei, retrocedate, apoi abandonate. Este o chestiune de timp până când moştenitorii vor primi o ofertă bună din partea unui dezvoltator imobiliar, iar un cartier de blocuri va răsări pe drumul spre Valu lui Traian.
Omul sfinţeşte locul!
Dar, să încheiem într-o notă optimistă şi să pornim de la expresia „Omul sfinţeşte locul”. La doar câţiva kilometri de Vila Duduca, însă în sensul opus, dintre Valu lui Traian spre Constanţa, la intrare în municipiu, este cartierul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (ICDCOC) Palas.
Le recomand tuturor constănţenilor, în special elevilor din ciclul gimnazial şi liceal, să viziteze măcar o dată institutul. O să rămâneţi impresionaţi, dragi cititori! Cei care s-au aflat şi încă se mai află la conducerea unităţii au avut mare grijă de activele statului. Cu eforturi uriaşe, vechiul sediu a fost transformat în muzeu, unde pot fi admirate exponate de specialitate vechi de peste 100 de ani, iar în faţa sa, a fost amenajat un parc ce emană energie pozitivă. 
De asemenea, au fost readuse la viaţă biblioteca şi sala de conferinţe, cu o capacitate de 100 de locuri, pe care institutul o pune la dispoziţie gratuit tuturor celor care doresc să organizeze evenimente cu profil agricol: conferinţe, sesiuni ştiinţifice, lansări de carte etc. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0637 secunde