"Slalom" printre restricții, la Constanța. Foială mare în Tomis 3 și la Cireșica

3516

Articole de la același autor

La aproape trei săptămâni de la decretarea stării de urgență și impunerea primelor restricții, Constanța este un oraș schimbat. În timp ce, în unele zone, străzile sunt aproape pustii, arareori fiind zărit câte un pieton grăbit, în altele, amenințarea reprezentată de Covid-19 pare să fie doar subiect de discuții! Așa se întâmplă, de exemplu, în zonele Cireșica și Tomis 3, unde oamenii par să își vadă, în continuare, de rutina zilnică.

Pandemia de coronavirus face ravagii în întreaga lume, autoritățile din toate statele impunând măsuri dintre cele mai diverse pentru a restricționa circulația oamenilor și, astfel, limitarea și încetinirea răspândirii acestui virus ce poate fi fatal. Mesajul transmis, însă, la nivel global, este același: stați pe cât mai mult timp posibil în case și evitați contactele cu alte persoane!

Reporterii "Cuget Liber" au străbătut, ieri, mai multe cartiere, pentru a lua "pulsul" orașului, căci, după aproape trei săptămâni de la decretarea stării de urgență, restricțiile ar fi trebuit să devină rutină. Dar realitatea arată că, în momentul în care ajung în piețe sau în magazine, pentru cumpărături, oamenii uită de restricții.

Astfel, dacă pe trotuarele din zonele CET, Poarta 6, Km 4-5 sau Km 5, arareori întâlneai câte o persoană grăbită, iar stațiile de autobuz erau aproape goale, în apropierea Pieței Tomis 3 sau la Brotăcei, părea că ne-am reîntors în Constanța din urmă cu aproximativ o lună!

Taximetriștii stau "ciorchine", cerșetorii sunt nelipsiți!

Încă de la primele ore ale dimineții, în Tomis 3 era destul de multă lume. Mulți constănțeni ieșiseră să își facă piața, taximetriștii se strânseseră ciorchine în fața unei patiserii, iar cerșetorii erau nelipsiți. Singurii "mari absenți" erau bișnițarii, vestitul "Țigări avem, țigări avem" nu mai răsuna pe aleile din apropierea pieței.

În piață, din abundența de altădată, doar vreo jumătate dintre tarabe mai sunt ocupate.

"Am rămas doar producătorii autohtoni. Maramureșenii, cei care își luau marfa din engross-uri, au închis și au plecat. Noi nu am stat nicio zi acasă, în fiecare zi am venit la piață. E drept, numărul clienților a scăzut, dar încă supraviețuim. În general sunt puțini, doar între orele 11.00 - 13.00, când li se permite pensionarilor să-și facă piața, se umple. Să vedeți ce este după ora 11.00, ies toți pensionarii. Ce coronavirus, să vedeți atunci aglomerație! A fost mai puțină lume în primele zile, dar după aceea, lucrurile au revenit aproape la normal. Mă așteptam la altceva, dar vedem mașini pe străzi, oamenii ies din case, nu par atât de speriați", ne spune o producătoare din zona 23 August.



Precupeții și-au luat și măsuri de prevenție: pe lângă aproape nelipsitele măști și mănuși, au înconjurat tarabele cu folii de plastic.
"Încercăm să ne protejăm și pe noi, să nu ne tușească sau să ne strănute oamenii în față, dar și marfa, pentru că sunt destui care se tem să cumpere, că cine știe cine a pus mâna pe legume", a adăugat vânzătoarea.

Administratorii piețelor au luat, la rândul lor, măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19, iar pe lângă faptul că peste tot sunt afișe cu faptul că accesul în piață este limitat la 20 de persoane, periodic se realizează dezinfecții.

La Brotăcei, magazinele nu duc lipsă de clienți

Aceeași vânzoleală și în zona pieței de la Brotăcei.

"Sunt restricții să nu ieșim din casă, dar avem pensionari care vin și de două - trei ori pe zi, ba iau două mere, ba că au uitat să ia pătrunjel. Mulți inconștienți!", ne spune indignată una dintre precupețe.

Aceeași supărare o au și angajații altor unități din zonă, de la amanet, bancă și chiar de la un magazin universal, care spun că nu duc lipsă de clienți, în special din rândul pensionarilor.

"E drept, nu mai intră buluc, cum se întâmpla înainte, le permitem accesul doar maxim trei odată, dar nu avem niciodată magazinul gol", spun vânzătoarele.

Pe lângă piețe, cerșetorii te pândesc cu mâna întinsă…

Ne-am continuat drumul spre centrul orașului. Mașinile de poliție, jandarmerie și poliție locală sunt nelipsite, iar pentru a fi mai vizibile, staționează în mijlocul străzii, între benzi.

Ajungem într-o altă zonă comercială a orașului, Piața Griviței. Aici, precupeții recunosc să nu sunt atât de alarmați. Sunt puține tarabe goale, iar vânzătorii nu s-au grăbit să își ia măsuri de protecție asemenea celor din Tomis 3. În schimb, sunt mai puțini clienți. Chiar și înainte de ora 11.00, când le este permisă ieșirea din casă pentru cumpărături, în Griviței mai poate fi văzut câte un bătrân care își alege tacticos legumele.

"Nu mai avem vânzarea de dinainte de starea de urgență, într-adevăr, vin mai puțini oameni, se mai aglomerează înainte de prânz, când ies pensionarii la cumpărături", ne mărturisește unul dintre comercianți.

De altfel, printre tarabe, dacă pot fi zăriți vreo doi clienți. La intrare, un cerșetor te întâmpină cu mâna întinsă…

XXX

Încălzirea vremii le-a surâs constănțenilor și i-a convins pe unii să găsească diverse motive pentru a ieși din locuințe. Reprezentanții instituțiilor responsabile atrag atenția că, zilnic, peste 500 de oameni ai legii - polițiști, jandarmi și polițiști locali - se află pe străzi și îi amendează pe cei care nu respectă restricțiile.

De menționat că, de la intrarea în vigoare a ordonanțelor militare, la nivelul județului Constanța, au fost aplicate peste 2.000 de sancțiuni, în valoare de aproape 1,3 milioane de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2752 secunde